Președintele american, Donald Trump, a spus că ByteDance, compania-mamă a TikTok, va vinde rețeaua sa socială până la data de 5 aprilie, impusă de administrația sa, conform Reuters, citat de TechCrunch. „Avem mulți cumpărători potențiali. Există interes mare în TikTok, aș vrea să rămână în viață” a declarat acesta în fața reporterilor.
Trump a extins termenul limită pentru interdicția TikTok până la data de 5 aprilie în urmă cu două luni, atunci când a semnat un ordin executive în chiar prima sa zi înapoi în Biroul Oval.
Vineri, Reuters scria că gigantul Blackstone este interesat să cumpere o mică parte din operațiunile din Statele Unite ale celor de la TikTok. Compania și-ar dori să se alăture altor acționari din afara Chinei ai TikTok, alături de General Atlantic și Susquehanna International Group, oferind împreună capital pentru această achiziție. Trump s-a declarat anterior deschis opțiunii de a extinde termenul limită pentru TikTok, în cazul în care un acord de vânzare nu este stabilit.
În urmă cu puțin mai mult de o săptămână, Bloomberg raporta că Oracle era aproape de a finaliza o înțelegere în urma căreia ar fi ajuns să „garanteze” pentru securitatea TikTok în schimbul unei mici părți din operațiunile din Statele Unite ale companiei.