Samsung ar urma să lanseze Galaxy Z Flip7 FE în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked din iulie 2025, alături de restul noilor pliabile. Și potrivit unor informații din Coreea, Prețul noului Fan Edition ar fi sub 1000 de dolari.
Galaxy Z Flip7 FE va oferi o alternativă mai accesibilă pentru cei care vor un telefon pliabil, dar nu doresc să plătească prețul unui flagship, într-o manieră similară cu modul în care seria Galaxy S FE a oferit produse high-end la un preț redus.
Conform informațiilor, la nivel estetic, telefonul va fi disponibil în două culori clasice: negru și alb fără accente colorate sau finisaje extravagante. Nu sunt confirmate încă detalii legate de dimensiunea ecranului sau materialele de construcție, însă ne putem aștepta la un display principal de 6.7-inch,cu rată mare de refresh , alături de 3,4 inch pentru cel secundar. La capitolul memorie este de așteptat să aibă 8 GB RAM, cu opțiuni de stocare de 128 GB și 256 GB.
Un aspect interesant este legat de preț, întrucât în baza unor informații se pare că Galaxy Z Flip7 FE ar urma să coste sub 1.000 de euro, ceea ce l-ar transforma în cel mai accesibil telefon pliabil Samsung de până acum. Și tocmai din rațiuni financiare, aceleași sugerează că Flip7 FE va fi fie un Flip5 cu Exynos 2400e, fie un Flip6 cizelat.
Samsung ar urma să lanseze Galaxy Z Flip7 FE în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked din iulie 2025, alături de restul noilor pliabile. Deși nu există detalii clare despre disponibilitatea în magazine, este foarte probabil ca dispozitivul să ajungă rapid pe piețele internaționale, inclusiv în Europa.
Rămâne de văzut ce compromisuri tehnice va face Samsung pentru a atinge acest preț, dar dacă reușește să mențină experiența premium într-un format Fan Edition, Galaxy Z Flip7 FE ar putea deveni unul dintre cele mai căutate pliabile ale anului viitor.