Rog Strix Scar 18

Galaxy Z Flip7 FE pare să fie un „rebranding” al lui Flip6

Scris de | 7 mai, 2025
Galaxy Z Flip7 FE pare să fie un „rebranding” al lui Flip6

Samsung pregătește lansarea Galaxy Z Flip7 FE, un model pliabil care a fost subiectul mai multor speculații în ultimele luni. De menționat este faptul că specificațiile sunt aproape identice cu cele ale Galaxy Z Flip6, ceea ce sugerează că Samsung ar putea relansa modelul sub un nou nume, fără modificări semnificative.

Conform informațiilor recente, dispozitivul va avea un ecran intern de 6,7 inch LTPO AMOLED 2X cu rată de refresh de 120Hz, iar ecranul extern va rămâne la 3,4 inch Super AMOLED, similar cu cel de pe Galaxy Z Flip6, alături de o baterie de 4.000mAh. La interior, Galaxy Z Flip7 FE va fi echipat cu procesorul Snapdragon 8 Gen 3 și va avea 12GB RAM. În schimb, aici la capitolul procesor este o discuție mai amplă deoarece Galaxy Z Flip7, conform unui raport publicat de Chosun Biz, citat de Android Authority, ar putea fi echipat cu cipul Exynos 2500, marcând o abatere de la utilizarea procesoarelor Snapdragon în seria de telefoane pliabile Galaxy Z Flip.

În cadrul raportului financiar pentru primul trimestru al anului 2025, Samsung a menționat că în al doilea trimestru va menține venituri stabile prin adoptarea SoC-urilor proprii în noile modele flagship și prin capitalizarea adoptării crescânde a senzorilor de 200 de megapixeli. Deși nu se specifică explicit modelele, această declarație susține ipoteza utilizării cipului Exynos 2500 în Galaxy Z Flip7 și Z Flip7 FE.

La capitolul camere, telefonul va dispune de un senzor principal de 50MP, o cameră ultra-wide de 12MP și încă una frontală de 10MP. Toate camerele vor putea înregistra 4K la 60 fps.

În ceea ce privește încărcarea, dispozitivul va suporta 25W prin cablu și 15W wireless. De asemenea, va avea certificare IP48 pentru rezistență la apă, dar nu la praf, ceea ce este de așteptat pentru un telefon pliabil.

Prețul estimat nu va depăși 1.000 de euro, ceea ce îl poate face o opțiune mai accesibilă pentru cei care doresc un telefon pliabil. Totuși, având în vedere că este practic o reeditare a unui model anterior, succesul său pe piață rămâne incert. Singura diferență majoră față de Galaxy Z Flip6 este faptul că Flip7 FE va fi livrat direct cu Android 15, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj întrucât va beneficia de un an suplimentar de actualizări software.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Phone Arena