OpenAI a publicat recent documente conținând soluții și progrese pentru 372 de probleme matematice importante. Iar acum, ChatGPT a trecut dincolo de matematică, oferind soluții pentru probleme din domeniul informaticii și al fizicii.
Descoperiri AI în diverse domenii ale științei
Pentru această lansare, OpenAI a experimentat trei strategii diferite. A publicat rezultatele din domeniul matematicii, astfel încât cercetătorii să le poată consulta și să încerce, la rândul lor, să le explice.
În ceea ce privește rezultatele din informatică și fizică, însă, a constituit un grup extern de colaboratori experți. OpenAI a solicitat grupului care s-a ocupat de rezultatele din informatică să le explice în propriile materiale și documente, punând totodată la dispoziția publicului rezultatele generate de inteligența artificială. Pe de altă parte, OpenAI a lăsat în sarcina grupului responsabil cu materialele din domeniul fizicii momentul publicării acestora. Compania invită la transmiterea de feedback „cu privire la modul în care ar putea fi extinsă participarea și cum ar putea deveni acest proces mai util”.
OpenAI a adăugat pe GitHub două noi manuscrise, pe care le puteți accesa chiar acum. Una dintre probleme este de fizică (acustică, electromagnetism și optică). „Sogge’s local smoothing” este o ipoteză referitoare la comportamentul soluțiilor ecuației undelor.
A doua este o demonstrație legată Exponential Time Hypothesis, o presupunere din informatică potrivit căreia anumite probleme sunt pur și simplu prea dificile pentru a fi rezolvate rapid.
După cum subliniază OpenAI, se consideră, în general, că Exponential Time Hypothesis este adevărată. Însă pare că demonstrația arată că este falsă. Dacă, într-adevăr, este falsă, atunci am putea, teoretic, să găsim algoritmi mai buni pentru a rezolva problemele din aceste domenii într-un mod mai eficient.
Compania afirmă că nu va revendica niciun merit academic pentru descoperirile realizate de modelele sale. În schimb, membrii fiecărui grup vor primi recunoaștere pentru documentele și materialele pe care le elaborează. De asemenea, grupurile vor avea responsabilitatea de a se asigura că rezultatele generate de inteligența artificială menționează în mod corespunzător toți cercetătorii, tehnicile și ideile pe care s-au bazat modelele companiei.