Apple pregătește lansarea unei noi generații de AirPods Pro, conform unor referințe descoperite în codul iOS 26 beta. Dezvoltatorii au găsit o mențiune explicită referitoare la AirPods Pro 3, alături de actualele AirPods Pro 2 și originalul AirPods Pro.
În baza informațiilor de până acum, AirPods Pro 3 vor include monitorizare a ritmului cardiac (o funcție speculată încă de la lansarea Powerbeats Pro 2 în 2024), un nou cip H3, ANC îmbunătățit și posibil schimbări de design. Zvonurile indică o lansare în lunile următoare, probabil în evenimentul Apple din toamna lui septembrie 2025 (odată cu iPhone 17), la un preț similar de aproximativ 249 $.
Mai mult, Apple și-ar dori să includă traducere în timp real, care să nu necesite comenzi avansate sau starea unei limbi specifice. Căștile ar putea detecta automat limba vorbită și ar începe automat să traducă în limba pe care o preferă utilizatorul. Probabil că funcția ar putea fi activată prin comenzi vocale, prin gesturi de mișcare precum dat din cap aprobator sau negativ, sau prin strângerea codiței căștilor.
Este pentru a doua oară când sistemul de operare menționează AirPods Pro 3, prima a fost în 15 mai, într‑un release software care spunea „AirPods Pro 2 sau mai târziu” semn că Apple lucrează deja la un nou model.
AirPods Pro au primit ultimele actualizări hardware în 2023: trecerea la USB‑C și suportul pentru audio lossless pentru utilizatorii Vision Pro. Modelul original a fost lansat în 2019, iar generația următoare în 2022 a adus suport Find My și ANC îmbunătățit.
Dacă Apple urmează tiparul obișnuit, AirPods Pro 3 ar putea fi prezentate în toamna lui 2025, în cadrul evenimentului anual al companiei, alături de iPhone 17.
Rămâne de văzut ce impact ar putea avea astfel de capabilități asupra bateriei. AirPods au baterie decentă, dar nu grozavă, fiind depășite de multe modele din piață la acest capitol. Cu noi senzori și noi funcții care țin căștile active și folosesc simultan toate componentele lor, cu siguranță, autonomia va fi afectată.