Seria Huawei Pura 80 are deja o dată de lansare globală. Ea provine însă din Dubai, unde ar putea să fie un eveniment devansat față de calendarele locale din Europa. Rămâne să vedem asta luna viitoare.
Lansare globală pentru Seria Huawei Pura 80
Smartphone-urile din seria Pura 80 de la Huawei au fost dezvăluite acum câteva săptămâni în China. Dar acum urmează evenimentul de lansare globală, luna viitoare, gama Pura 80 va ajunge în mod sigur pe piețele internaționale.
Huawei va găzdui un eveniment în Dubai pe 10 iulie pentru debutul global al seriei Pura 80. Au ales această locație pentru mai multe evenimente de lansare și întotdeauna produsele prezentate acolo au ajuns în Europa.
Huawei nu a menționat explicit dacă va lansa toate cele patru modele Pura 80 la nivel global. Știm că Pura 80 Ultra își va face debutul internațional, deoarece acesta este telefonul pe care Huawei îl folosește pentru a-și promova evenimentul din 10 iulie.
Mai mult, merită menționat faptul că Huawei la ora actuală promovează această lansare pe unele dintre site-urile sale locale din America Latină, Africa și Asia, dar nu și din Uniunea Europeană. Acest lucru sugerează că brandul chinez ar putea amâna lansarea în UE. Informațiile sugerează că luna august ar putea fi marcată în calendare pentru lansarea în Europa.
Huawei Pura 80 Ultra oferă cea mai capabilă configurație de până acum. Elementul principal al acestui an este un senzor telefoto periscop masiv de 1/1,28 inch (50MP) atașat la două obiective. Pura 80 Ultra se mândrește și cu un senzor principal de 50MP, cu senzor RYYB de 1 inch. Are diafragmă variabilă f/1.6 – f/4.0 și OIS. Huawei susține că fotografiile realizate cu senzorul principal oferă o gamă dinamică de 15 ori mai mare în comparație cu Pura 70 Ultra. Pura 80 Ultra dispune, de asemenea, de un obiectiv ultrawide de 40MP (13mm) și un senzor de culoare multi-spectral de 1,5MP. Are procesorul Kirin 9020 cu 16 GB de RAM ca dotare standard și este configurabil cu 512 GB sau 1 TB de stocare.
Celelalte modele sunt: Pura 80, Pura 80 Pro și Pura 80 Pro+.
Modelul Pura 80, de bază, vine cu o cameră principală de 50 de megapixeli, precum și cu un teleobiectiv periscop de 12 megapixeli. Are și un senzor spectral Red Maple de 1,5 megapixeli. Ambele modele Pro au senzori principali de 1 inch și 50 de megapixeli, alături de camere macro cu teleobiectiv de 48 de megapixeli. Modelul Pura 80 vine cu un ecran de 6,6 inci și o baterie de 5.600 mAh. Acceptă încărcare rapidă cu fir de 66 W și încărcare wireless de 50 W.
Atât variantele Huawei Pura 80 Pro+, cât și cele Pro au afișaj, chipset, sistem de operare, baterie și caracteristici de încărcare similare cu modelul Ultra. În ceea ce privește optica, sistemul de camere ar fi, de asemenea, identic dacă nu ar exista teleobiectivele macro de 48 de megapixeli cu zoom optic de până la 4x de pe modelele Pro, în locul configurației teleobiectivelor comutabile.