iPhone 17 Pro ar putea veni cu un layout nou pentru MagSafe și măr

Scris de | 3 iulie, 2025
iPhone 17 Pro ar putea veni cu un layout nou pentru MagSafe și măr

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea noului line-up de iPhone 17 se pare că ies la iveală tot mai multe detalii despre acesta. Un leaker din industrie care are un istoric poozitiv de acuratețe spune că layout-ul MagSafe va fi și el actualizat odată cu noua generație.

Majin Bu a prezentat o schiță conform căreia Apple a decis să mute logo-ul său iconic din partea centrală superioară a spatelui iPhone-ului, poziționându-l mai jos, aproape de partea inferioară a carcasei. Această repoziționare a logo-ului a condus la o ajustare a aranjamentului magnetic MagSafe, care se va muta de asemenea mai jos, în zona central-inferioară a telefonului.  Se pare că pentru a păstra vizibilitatea logo-ului (mai ales prin husele transparente), magnetul circular MagSafe a fost modificat, iar acum are o deschidere în centru, nu mai este un cerc complet.

sursa: Majin Bu

Aceleași surse apropiate lanțului de producție mai spun că  această schimbare este una doar estetică, nu și funcțională. Mai mult decât atât, lipsa unui segment din cercul MagSafe nu aar afecta compatibilitatea cu accesoriile MagSafe deja existente.

Cu toate acestea, această schimbare are implicații importante pentru ecosistemul MagSafe, deoarece accesoriile actuale, cum ar fi încărcătoarele și husele cu suport magnetic, au fost proiectate să se alinieze cu poziția tradițională a logo-ului și a inelului magnetic. Prin urmare, singura compatibilitate care s-ar păstra de la o generație la alta ar rămâne la cablul de încărcare cu opțiunea MagSafe.

MagSafe este o tehnologie dezvoltată de Apple, introdusă inițial pe MacBook-uri, iar din 2020, regândită pentru telefoane, odată cu lansarea lui iPhone 12. Practic, MagSafe folosește un inel magnetic special plasat în spatele telefonului, care permite atașarea rapidă și sigură a unei game variate de accesorii: încărcătoare wireless, huse, portofele, suporturi auto, SSD-uri externe – uite aici unul care ne-a placut – și altele.

MagSafe poate fi privit ca un gimmick în ochii unora care îl văd doar ca pe un accesoriu „cool” și un element de marketing, fără o utilitate indispensabilă. Dar în același timp, este o tehnologie cu valoare practică reală ce a devenit un standard important în ecosistemul Apple.

Etichete: , , , ,

Sursa: majinbuofficial.com