Rog Strix Scar 18

OpenAI vrea acum să creeze și propriul web browser

Scris de | 14 iulie, 2025
OpenAI vrea acum să creeze și propriul web browser

OpenAI, gigantul care a devenit cunoscut odată cu ChatGPT, a început să lucreze acum la propriul său web browser, construit pentru a se lupta cu Chrome de la Google, liderul de piață de la momentul actual, folosind însă aceeași bază open-source Chromium ca acesta. Browser-ul ar permite integrarea agenților AI prin Operator de la OpenAI, astfel că va putea să facă anumite acțiuni și task-uri în locul tău.

În plus, se pare că faptul că va avea acces la istoricul tău de căutări va fi o unealtă perfectă pentru agenții AI, care vor putea inclusiv să facă programări rapide în locul tău, să umple formulare și alte lucruri considerate ca fiind „utile” și deloc de speriat, chiar în browser.

Acest browser va fi, conform celor de la Reuters, care au transmis exclusiv informația, „construit pentru a păstra unele dintre interacțiunile cu utilizatorii într-o interfață de chat nativă, similară cu cea folosită cu ChatGPT, în loc de selectarea unor website-uri”. E greu de înțeles ce înseamnă exact asta, dacă va trebui să ceri unui chatbot să te ducă pe un anumit site, sau dacă va fi doar o metodă vizuală diferită de căutare, deci rămâne de văzut.

O altă informație bizară este faptul că acest browser va „face parte din strategia mai extinsă a celor de la OpenAI de a obține informații despre comportamentul pe internet al utilizatorilor” deși probabil că nimeni nu va fi neapărat speriat de asta în ziua de azi. De altfel, o altă sursă spune că OpenAI a decis să construiască propriul browser în loc să adauge o extensie pentru unul deja existent „ca să aibă mai mult control asupra datelor pe care le colectează”.

Browser-ul OpenAI urmează să se lanseze „în săptămânile următoare” și „țintește să folosească inteligența artificială pentru a schimba fundamental felul în care consumatorii caută pe internet”. Rămâne de văzut dacă va reuși asta, pentru că până acum pare doar că, în loc de un address bar, vei scrie căutarea direct unui chatbot. Nu e tocmai revoluționar, nu?

Rog Strix Scar 18

Etichete: , , , , ,

Sursa: Exclusive: OpenAI to release web browser in challenge to Google Chrome