Un parlamentar rus care reglementează industria IT a declarat că WhatsApp ar trebui să se pregătească de interdicție în Rusia. Anton Gorelkin, vicepreședintele comisiei IT din camera inferioară a parlamentului, a declarat că este foarte probabil ca WhatsApp să fie plasat pe o listă de software restricționat.
WhatsApp ar urma să fie interzis
Proprietarul WhatsApp, Meta, este desemnat drept o organizație extremistă în Rusia, care a interzis Facebook și Instagram din 2022. Săptămâna aceasta, președintele Vladimir Putin a emis o directivă către națiune pentru a restricționa în continuare software-ul (inclusiv aplicațiile de comunicare) provenind din „țări neprietenoase” care au sancționat Rusia, cu termen limită 1 septembrie. Gorelkin a declarat că WhatsApp va fi probabil un astfel de serviciu, conform agenției Reuters.
În iunie, Putin a semnat o lege pentru crearea unei aplicații de mesagerie afiliate statului, care se va conecta la serviciile guvernamentale. Aceasta va fi parte a unui efort de lungă durată de a se baza mai mult pe serviciile rusești și mai puțin pe companiile de tehnologie străine. Dintre care unele s-au retras din țară sau și-au redus operațiunile acolo după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022. Gorelkin a sugerat că obligarea WhatsApp să înceteze să funcționeze în Rusia ar putea ajuta aplicația susținută de stat să câștige mai multă cotă de piață.
Rușii au mai interzis local și Telegram, dar ajutorul oferit de Pavel Durov serviciilor speciale ruse a asigurat că aplicația funcționează în continuare. Inclusiv dintre bloggerii și corespondenții de război ruși, majoritatea folosesc Telegram pentru a transmite noutăți de pe front.
Recent, Sony a interzis accesul jucătorilor din Rusia pe rețeaua PlayStation Network. Blocările afectează atât conturile înregistrate direct în Federația Rusă, cât și cele utilizate în alte țări precum Turcia, Kazahstan sau Ucraina, acolo unde gamerii ruși încearcă să acceseze în mod indirect serviciile companiei. Motivul care a dus la aceste suspendări pare a fi accesul la serviciul PlayStation Network, care nu este disponibil oficial în Rusia după retragerea Sony de pe această piață.