Olandezii de la ASML investesc în cel mai mare start-up AI european: Mistral AI

Scris de | 8 septembrie, 2025
Olandezii de la ASML investesc în cel mai mare start-up AI european: Mistral AI

Gigantul cipurilor din Olanda, ASML, va investi 1,3 miliarde de euro în cel mai mare start-up european de inteligență artificială: Mistral AI. Evaluarea companiei franceze a crescut acum la aproape 10 miliarde de euro, devenind mai mult decât un unicorn.

Investiție în Mistral AI

ASML, un furnizor crucial de echipamente avansate pentru fabricarea de cipuri, urmează să devină acționarul principal al startup-ului francez de inteligență artificială Mistral AI. Este o mișcare de consolidare a suveranității tehnologice europene, au declarat pentru Reuters persoane familiarizate cu situația.

ASML, companie olandeză cu afaceri de 30 de miliarde de euro anul trecut, a participat la strângerea de fonduri anunțată de Mistral AI. Compania a adunat de la investitori 1,7 miliarde de euro, contribuția ASML fiind de circa 1,5 miliarde euro. Valoarea estimată a companiei în urma investiției a crescut la 10 miliarde de euro. Sursele care au făcut publice datele au solicitat protecția anonimatului, iar companiile nu au conformat oficial informația.

Adesea prezentată drept campioana Franței și a Europei în domeniul inteligenței artificiale, Mistral concurează cu giganți americani precum OpenAI și Google, mai exact Gemini. O participație la Mistral ar uni doi lideri europeni în domeniul tehnologiei, iar banii proveniți de la ASML ar putea ajuta Mistral să reducă dependența Europei de modelele de inteligență artificială din SUA și China, au declarat sursele.

ASML produce echipamentele de litografie esențiale pentru producția de cipuri de ultimă generație și folosește inteligența artificială pentru a-și eficientiza instrumentele. Compania ar putea beneficia de implementarea capacităților de analiză a datelor și de inteligență artificială ale Mistral pentru a îmbunătăți performanța instrumentelor sale și a dezvolta produse suplimentare.

ASML este unicul furnizor de echipamente de litografie cu ultraviolet extrem (EUV) pentru producătorii de cipuri precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) sau Intel. Sistemele EUV costă aproximativ 180 de milioane de dolari și sunt necesare pentru fabricarea celor mai avansate cipuri.

Mistral, susținută deja de Nvidia, deschide o filă nouă, a fost evaluată la peste 6 miliarde de dolari după runda de finanțare Seria B de anul trecut, iar Financial Times a relatat la începutul acestei luni că Mistral este în discuții cu MGX și alți investitori pentru a strânge 1 miliard de dolari, la o evaluare de 10 miliarde de dolari.

Etichete: , , ,

Sursa: Reuters