A trecut aproape o săptămână de la evenimentul de prezentare în care am făcut cunoștință cu iPhone 17, dar în continuare pare că este cel mai discutat subiect din sfera tech. Așa că cei de la Xiaomi au profitat de gălăgie și au anunțat că vor sări complet peste seria de telefoane Xiaomi 16. În schimb, acestea vor purta numărul 17 pentru a concura direct cu noua generație de telefoane de la Apple.
Știrea vine direct de la președintele Xiaomi care a comunicat schimbarea prin intermediul rețelei sociale Weibo. Acesta a vorbit despre direcția companiei și a specificat clar că vrea să lupte cu Apple pe piața telefoanelor.
Acum 5 ani, am început strategia noastră de a intra pe segmentul premium, învățând de la cel mai mare rival al nostru, ne-am angajat să concurăm cu iPhone. Până în prezent, Apple este încă extrem de bun. Toată lumea a văzut succesul seriei iPhone 17, dar suntem încă foarte încrezători, de aceea vom face față direct, la același nivel și în aceeași generație, cu iPhone.
Această încredere provine din progresele solide pe care le-am făcut în ultimii 5 ani. Pe de o parte, este o descoperire cognitivă: „premium fără puncte slabe, de la specificații de top la o experiență de utilizare prioritară, integrare profundă software-hardware”, sub această nouă viziune, progresele pe segmentul premium ale telefoanelor Xiaomi au fost notabile și evidente pentru toți.
Lu Weibing, Președinte Xiaomi
Noua serie de telefoane Xiaomi 17 include trei modele: Xiaomi 17, Pro și Pro Max. Toate cele trei modele vor fi dotate cu SoC-uri Snapdragon 8 Elite Gen 5, iar în anunțul de pe Weibo a fost menționat și un anume Snapdragon 8 Gen 5 Extreme Edition. Probabil că este vorba despre o versiune cu overclock din fabrică pentru flagship-ul lansării, cum am mai văzut și la Samsung în trecut.
Așadar, flagship-ul pe 2025 va fi Xiaomi 17 Pro Max și va concura direct cu iPhone-ul cu același nume. Acum rămâne doar să vedem dacă toată încrederea asta din partea Xiaomi va aduce rezultate și dacă telefoanele vor livra pe măsura așteptărilor. Bine, la fel de ușor ar putea fi doar o schemă de marketing pentru a atrage atenția la lansarea noilor telefoane într-o perioadă în care lumea vorbește doar despre Apple.