Apple pregătește pentru 2026 cel puțin patru cipuri noi realizate pe tehnologia de fabricație de 2 nanometri. TSMC, partenerul principal la fabricarea siliciului, este aproape să pornească producția de serie a acestui proces foarte avansat, iar Apple a reușit să securizeze aproape jumătate din capacitatea inițială de producție.
Astfel, două dintre aceste cipuri vor fi cele denumite A20 și A20 Pro, care vor echipa seria de iPhone 18. Cipurile vor beneficia de o nouă metodă packaging numită WMCM – Wafer-Level Multi-Chip Module. Aceasta va permite combinarea mai multor componente importante, precum CPU, GPU și memorie, într-un pachet mai compact, ceea ce înseamnă performanță mai bună, mai multă eficiență energetică și disipare de căldură mai bună.
Pe lângă telefoane, Apple pregătește să introducă procesoare cu arhitectură de 2 nm și în două alte produse, anume MacBook Pro și succesorul Vision Pro, care ar urma să și ele la rândul lor să folosească cipuri construite pe acest process WMCM. În paralel, noile MacBook Pro ar putea trece de la ecrane mini-LED la OLED.
TSMC urmează să înceapă producția de procesoare pe 2nm în ultimul trimestru din acest an, iar cererea este deja foarte mare. Se estimează că până la finalul lui 2026 vor fi fabricate 100.000 de unități pe lună, fiecare wafer având un cost de producție de aproximativ 30.000 de dolari, ceea ce face din acest proces cel mai scump din istoria companiei. Ce va fi interesant de urmărit la momentul lansării va fi prețul produselor Apple care vor veni cu această nouă arhitectură, având în vedere costul mare de producție al acestei noi generații de procesoare.