Update-ul OneUI 8 cu Android 16 ajunge pe seria Galaxy S24

Scris de | 22 septembrie, 2025
Update-ul OneUI 8 cu Android 16 ajunge pe seria Galaxy S24

Samsung a început oficial roll-out-ul lui One UI 8 și pentru telefoanele din seria Galaxy S24 ( S24, S24+, S24 Ultra). Update-ul este de mult timp așteptat de fani, iar acum mai este doar o chestiune de zile până când toți se vor putea bucura de noul software Samsung.

Pentru moment, doar utilizatorii seriei S24 din Coreea de Sud vor avea update-ul disponibil, iar extinderea către utilizatorii din alte regiuni, inclusiv SUA, este așteptată în următoarele zile. Acest update aduce câteva îmbunătăţiri vizuale şi funcţionale peste One UI 7, cu Android 16 la bază.

Pentru utilizatorii Galaxy S24, asta înseamnă că vor avea parte de ajustări la interfaţă, optimizări de performanţă şi probabil patch-uri de securitate incluse. De asemenea, telefoanele pliabile și seria FE sunt pe lista modelelor care vor primi update-ul în următoarele luni.

Odată ce va fi disponibil și în Europa, și automat și în România, tot ce trebuie să faci este să verifici în setările de sistem dacă update-ul este disponibil. Ca la toate update-urile mari, instalarea poate dura ceva timp și este bine să ai bateria încărcată sau să fii conectat la o rețea stabilă Wi-Fi.

Versiunea stabilă vine după ce săptămâna trecută One UI 8 a fost lansat pe seria Galaxy S25. Build-urile pentru Coreea au numerele S928NKSU4CYI7, S926NKSU9CYI7 și S921NKSU9CYI7, iar utilizatorii beta primesc deja actualizarea, urmând ca și cei non-beta să o primească în scurt timp.

Deși nu există încă un calendar oficial pentru lansarea globală, ritmul rapid al implementării sugerează că update-ul ar putea ajunge la majoritatea utilizatorilor în doar câteva zile. Google a lansat sistemul de operare Android 16 cu luni mai devreme decât se aștepta, fix după evenimentul Apple dedicat iOS. Marea actualizare Android oferă noi modalități de a organiza notificările și promite a îmbunătăți rapid securitatea telefonului – detalii aici.

Etichete: , , , , ,

Sursa: AndroidAuthority