La mai mult de 2 ani de la lansarea oficială a lui Assassin’s Creed Mirage, cel de-al 13-lea titlu major din serie, vine un update surprinzător, dar binevenit, mai ales că este și gratuit. Este vorba de un story expansion, care se numește Valley of Memory, și care se va lansa pe 18 noiembrie, adăugând 6 ore de gameplay în plus. Conform celor de la Ubisoft, DLC-ul îl urmărește pe Basim, protagonistul jocului, în AlUla, în secolul 9, încercând să-și găsească tatăl dispărut.
Pe lângă noua regiune și hartă, DLC-ul Valley of Memory adaugă și noi ținte de asasinare, side quest-uri și contracte. Ubisoft mai vorbește și de un „twist unic” cu privire la clasicele misiuni de tip „black box” ale francizei, care permit jucătorilor să realizeze un quest de asasinare oricând doresc. Povestea principală îl va pune pe Basim în situația de a înfrunta o „bandă periculoasă de hoți”, însă vor exista și câteva îmbunătățiri de gameplay, care vor fi aplicate inclusiv asupra jocului de bază.
DLC-ul vine cu mai multe îmbunătățiri la nivel de parkour, inclusiv un toggle pentru săriturile manuale, o metodă mai lină de a sări de pe un acoperiș pe altul și posibilitatea de a personaliza felul în care schimbi direcția în timpul parkour-ului. De asemenea, Ubisoft adaugă și misiuni care pot fi rejucate cu anumiți parametri, precum uciderea exclusivă a țintei tale sau evitarea folosirii Eagle Vision. Există și un skill nou, numit Engineer 2, un nou mod de level 3 pentru unelte și încă două niveluri de dificultate.
La prima vedere, decizia de a oferi un DLC la mai mult de doi ani de la lansarea lui Assassin’s Creed Mirage pare destul de ciudată, dar ținând cont de evenimentele recente poate fi ușor înțeleasă. AlUla, locația din DLC, este legată de Arabia Saudită a zilelor noastre, iar un zvon anterior sugera că acest DLC a fost posibil grație unui parteneriat între Ubisoft și un grup de esports finanțat de guvernul saudit. În septembrie, angajații Ubisoft și-au făcut auzită nemulțumirea cu privire la relația companiei lor cu Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită (PIF), cel care a cumpărat recent EA, alături de Silver Lake și Affinity Partners, pentru suma de 55 de miliarde de dolari.