Tesla, investigată pentru posibile încălcări de siguranță ale Full Self-Driving

Scris de | 9 octombrie, 2025
Tesla, investigată pentru posibile încălcări de siguranță ale Full Self-Driving

Compania Tesla este investigată de Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) în legătură cu posibile încălcări ale siguranței rutiere asociate cu sistemul său Full Self-Driving (FSD).

Astfel, autoritatea americană pentru siguranța traficului rutier a deschis o investigație cu privire la sistemul Full Self-Driving al Tesla, după ce a primit numeroase plângeri că vehiculele, în modul FSD, ar intra în intersecții periculoase, ar ignora semafoare și ar genera situații de risc pentru șoferi și pietoni. Investigația face obiectul a două posibile încălcări, prima fiind legată de înșelăciune, întrucât funcția FSD este promovată ca fiind capabilă de conducere autonomă completă, dar nu livrează la parametrii respective. Cea de a doua ar viza nesiguranța la volan în momentul în care mașina este setată pe condus automat.

NHTSA solicită Tesla detalii despre cum sunt testate aceste funcții, ce baze de date sunt folosite, cum sunt evaluate scenariile critice de trafic și ce proceduri de siguranță există la sistem. Un alt punct critic este că, Tesla ar putea să fi subestimat raportarea incidentelor și accidentele legate de FSD, un aspect pe care NHTSA îl verifică în cadrul investigației. De asemenea, compania este chemată să ofere statistici despre cât de des modul FSD intervine, ce tip de corecții sunt făcute de la șofer și cum sunt redate responsabilitățile între mașină și conducător.

Tesla a promovat FSD ca pe un pas important către conducerea autonomă, însă compania a subliniat în mod repetat că șoferii trebuie să rămână atenți și să aibă mâinile pe volan. Cu toate acestea, criticii susțin că denumirea „Full Self-Driving” poate induce în eroare utilizatorii, determinându-i să supraestimeze capabilitățile reale ale sistemului.

La începutul anului, un youtuber a arătat cum a fost păcălit autopilotul de pe Tesla să intre într-un zid. Experimentul a demonstrat limitele sistemului Autopilot de pe Tesla, bazat exclusiv pe camere video. Într-un test comparativ cu un SUV Lexus echipat cu senzori LiDAR, Rober a construit un traseu special unde a amplasat un zid fals, pictat astfel încât să imite mediul înconjurător, un scenariu inspirat din desenele animate cu Wile E. Coyote. Detalii aici.

Etichete: ,

Sursa: The Verge