Endava România semnează acordul cadru pentru Cloud-ul Guvernamental

Scris de | 16 octombrie, 2025
Endava România semnează acordul cadru pentru Cloud-ul Guvernamental

Cloud-ul Guvernamental al României face încă un pas înainte. Compania Endava România a semnat un acord-cadru cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), prin care va sprijini migrarea aplicațiilor critice ale statului către noul Cloud Privat Guvernamental.

Astfel, prin acest parteneriat, Guvernul României bifează o etapă importantă în digitalizarea serviciilor publice, având ca obiectiv modernizarea infrastructurii IT a administrației românești și crearea unui sistem mai sigur, scalabil și performant. Cloud-ul va găzdui peste 30 de aplicații esențiale pentru funcționarea statului, oferind cetățenilor acces mai rapid și mai fiabil la servicii publice online. Centrele care vor găzdui aplcațiile guvernamentale se află în București, Brașov, Sibiu și Timiș.

Matt Cloke, Chief Technology Officer al Endava a declarat că România este extrem de importantă pentru Endava, iar acest acord reprezintă o oportunitate unică de colaborare cu Guvernul României la o asemenea scară.

„România este extrem de importantă pentru Endava, iar acest acord reprezintă o oportunitate unică de colaborare cu Guvernul României la o asemenea scară”, a declarat Matt Cloke, Chief Technology Officer al Endava. „Sperăm ca acest parteneriat să devină o relație pe termen lung, prin care să sprijinim atât guvernul, cât și cetățenii români.”

Matt Cloke, Chief Technology Officer al Endava

Compania va fi implicată în designul și arhitectura infrastructurii, migrarea etapizată a aplicațiilor, implementarea unor cadre solide de securitate și furnizarea de servicii de suport și optimizare continuă.

Fostul președinte al ADR, Sabin Sărmaș, a subliniat că parteneriatul confirmă viziunea de a transforma România într-una dintre cele mai digitalizate țări europene: „Cinic ani mai târziu, mă bucur să văd Endava printre companiile care sprijină sectorul public, contribuind la migrarea sistemelor IT naționale către infrastructura de cloud.”

,,Aveți aici, în România, tot ce vă trebuie pentru a deveni una dintre primele cinci țări europene guvernate digital”, a declarat CEO-ul Endava, John Cotterell, în 2020, la un eveniment organizat de Guvernul României.

Cu o prezență globală de peste 25 de ani, o rețea regională solidă și centre de livrare bine dezvoltate în România, Endava își valorifică modelul de livrare multi-shore, expertiza sa vastă în industrie și metodologia nativă AI pentru a deveni partener al companiilor și administrațiilor naționale. Misiunea Endava este de a moderniza sistemele tradiționale, de a oferi soluții cloud la scară largă și de a accelera transformarea digitală prin servicii sigure, fiabile și de înaltă performanță, care aduc valoare durabilă. Bazându-se pe această expertiză, Endava devine una dintre companiile pre-aprobate pentru a sprijini Guvernul Românie

Etichete: , ,