Germania va interzice folosirea echipamentelor de la furnizori chinezi, precum Huawei, pentru rețelele 6G

Scris de | 14 noiembrie, 2025
Germania va interzice folosirea echipamentelor de la furnizori chinezi, precum Huawei, pentru rețelele 6G

Cancelarul german Friedrich Merz a indicat că furnizorii chinezi, precum cei de la Huawei, vor fi excluși din rețelele de telecomunicații viitoare pe care le va construi Germania, din rațiuni de securitate. „Am decis în interiorul guvernului că oriunde este posibil să înlocuim componente, spre exemplu în rețeaua 5G, le vom înlocui cu alte componente produse de noi înșine” a declarat Merz la o conferință pentru mediul de afaceri din Berlin. „Și nu vom permite alte componente din China în rețeaua 6G”.

Anunțul cancelarului vine în contextul în care Europa este din ce în ce mai îngrijorată de dependența sa de tehnologie străină, fie că e vorba de semiconductorii asiatici sau de inteligența artificială și infrastructura cloud americană. Pe măsură ce tensiunile geopolitice se întețesc, iar comerțul devine din ce în ce mai dificil, europenii simt că au rămas în urmă.

Anul trecut, Germania ordona operatorilor de telecomunicații să elimine echipamentul Huawei din rețelele lor principale, din rațiuni de securitate națională. Berlinul ia acum în considerare inclusiv folosirea de fonduri publice pentru a plăti Deutsche Telekom și alți operatori ca să scoată orice echipament chinezesc din rețele, conform unei știri a celor de la Bloomberg.

Merz a anunțat că va discuta problema și cu președintele francez, Emmanuel Macron, la un summit dedicat suveranității digitale, săptămâna viitoare. „Vom discute cu industria ce se poate face, nu doar pentru a deveni independenți de China, dar și de Statele Unite și de companiile mari din tehnologie”. Cancelarul a scos din calcul însă o „decuplare” totală de China, care este al doilea cel mai mare partener comercial al Germaniei. „Nu putem face asta” a subliniat el. Ministrul de Finanțe al Germaniei, Lars Klingbeil, este așteptat să călătorească în China chiar săptămâna viitoare.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Germany to Ban Huawei From Future 6G Network in Sovereignty Push