Răcire pe lichid pentru telefon: Huawei pregătește o husă cu „micro-pompă” pentru seria Mate 80

Scris de | 28 noiembrie, 2025
Răcire pe lichid pentru telefon: Huawei pregătește o husă cu „micro-pompă” pentru seria Mate 80

Seria Huawei Mate 80 abia s-a lansat, iar modelul Pro Max este echipat cu un procesor mai puternic, modelul Kirin 9030 Pro. Din experiența cu modelele Kirin din ultimii ani, am observat că aceste procesoare, deși nu sunt foarte performante, se cam încălzesc, și limitează performanța mult în testele de stres. Se pare că Huawei are acum o soluție pentru asta: răcire pe lichid, pe care o poți adăuga la nevoie, folosind o husă externă.

Noua husă este disponibilă pentru modelele Mate 80, Mate 80 Pro și Mate 80 Pro Max, și utilizează o tehnologie avansată de micro-pompe pentru a disipa căldura. Astfel. Huawei poate să promite performanțe superioare față de procesoarele anterioare Kirin, dar și susținute pe perioade mai lungi.

Spre deosebire de modelele mai vechi de huse cu răcire care acopereau doar parțial spatele telefonului, noul accesoriu adoptă o structură „full-cover”. Această modificare de design permite o răcire uniformă pe întreaga suprafață posterioară a dispozitivului, maximizând eficiența termică.

Estetica nu a fost neglijată. Husa este realizată dintr-un poliuretan subțire și ușor, care ar trebui să asigure și o prindere confortabilă. Elementul distinctiv este fereastra transparentă poziționată în partea inferioară, care lasă la vedere sistemul intern de circulație a lichidului, care va bucura cu siguranță fanii tehnologiei. Mecanismul de răcire este complet automatizat. Micro-pompa de înaltă precizie ajustează fluxul lichidului în funcție de temperatura telefonului și de intensitatea sarcinilor rulate, pornind și oprindu-se singură, fără a necesita intervenția utilizatorului sau existența unui buton fizic.

Un alt avantaj major este lipsa cablurilor sau conexiunilor fizice. Husa se alimentează direct din bateria telefonului prin intermediul tehnologiei de încărcare wireless inversă. Această integrare elimină nevoia unei surse externe de energie, menținând portabilitatea dispozitivului. Desigur, utilizarea încărcării prin inducție generează la rândul său ceva căldură în plus și consumă din baterie, întrucât alimentarea wireless nu este foarte eficientă. Astfel, rămâne de văzut cât de mare va fi, de fapt, impactul asupra performanței.

Husa cu răcire pe lichid pentru Huawei Mate 80 este deja disponibil pe piața din China la prețul de 299 yuan (aproximativ 40 de euro).

Etichete: , , , , ,

Sursa: via Gizmochina