Nubia Fold, anunțat cu cea mai mare baterie de pe un pliabil 6.500 mAh și preț la jumătate

Scris de | 5 decembrie, 2025
Nubia Fold, anunțat cu cea mai mare baterie de pe un pliabil 6.500 mAh și preț la jumătate

Piața telefoanelor pliabile devine tot mai aglomerată spre finalul anului 2025, iar ZTE face o mișcare îndrăzneață prin lansarea primului său dispozitiv de tip „Fold”. Noul terminal, denumit simplu Nubia Fold, a apărut oficial în oferta operatorului japonez Y!mobile, dezvăluind o fișă tehnică impresionantă care pune accent pe autonomie, depășind limitele anterioare în această categorie

Nubia a reușit să integreze tehnologie de ultimă oră într-un șasiu competitiv din punct de vedere al dimensiunilor. Când este deschis, dispozitivul măsoară doar 5,4 mm grosime, iar în starea pliată ajunge la 11,1 mm, menținând o greutate acceptabilă de 210 grame. Aceste valori sunt decente pentru un producător la prima tentativă.

Ecranul principal, cel pliabil, are o diagonală de 8 inci și o rezoluție de 2.480 x 2.200 pixeli, în timp ce la exterior utilizatorii au la dispoziție un ecran de 6,5 inci cu rezoluție 2.748 x 1.172 pixeli. Ambele ecrane beneficiază de o rată de reîmprospătare de 120Hz, așa cum te aștepți în 2025 de la un dispozitiv din această categorie premium.

Procesor de anul trecut, dar baterie record

Sub capotă, Nubia Fold nu face compromisuri majore, dar nici nu trece la nivelul următor. Acesta est echipat cu procesorul Snapdragon 8 Elite, considerat flagship-ul anului precedent. Acesta este încă extrem de capabil pentru orice sarcină actuală sau viitoare pentru următorii câțiva ani. Acesta are la dispoziție 12 GB de memorie RAM și un spațiu de stocare de 256 GB în varianta de bază. Un dezavantaj în piață pare să fie sistemul de operare preinstalat, care este doar Android 15, nu 16, așa cum vedem pe alte dispozitive recente.

Adevărata vedetă a specificațiilor este însă acumulatorul. Într-o categorie unde autonomia este adesea problematică, Nubia Fold integrează o baterie masivă de 6.560 mAh, o capacitate cu mult peste ceea ce vedem de obicei chiar și pe telefoanele standard, darămite pe cele pliabile. Încărcarea se realizează la o putere de 55W, oferind un echilibru decent între viteză și protejarea celulelor pe termen lung.

Camere foto și disponibilitate

La categoria camere, telefonul propune un modul triplu pe spate, condus de un senzor principal de 50 MP. Acesta este acompaniat de o cameră ultrawide tot de 50 MP și un senzor macro de 5 MP pentru detalii fine. Lipsește un zoom optic. Pentru apeluri video și autoportrete, există două camere selfie de câte 20 MP fiecare: una perforată în ecranul extern și alta integrată în display-ul pliabil interior. Telefonul dispune și de certificare IP54, oferind o protecție de bază împotriva prafului și a stropilor de apă, un alt dezavantaj față de concurenții din piață care permit scufundări în apă fără riscuri.

Lansarea comercială este programată inițial pentru piața din Japonia, la un preț de 178.560 yeni, ceea ce se traduce prin aproximativ 1.145 de dolari sau puțin peste 1.000 de euro. Deși debutul este localizat, se așteaptă ca dispozitivul să ajungă și pe alte piețe internaționale în cursul anului 2026. Având în vedere că este la aproape jumătate de preț față de celelalte modele concurente, acest model ar putea avea succes printre cei care vor un pliabil performant, dar nu vor să cheltuie 2.000 de euro pe el. Astfel, compromisurile pe partea foto, software sau rezistență ar putea fi justificate, iar bateria este cea mai mare din această categorie.

Etichete: , , , , ,

Sursa: GSM Arena