Galaxy A57 ar putea primi 512 GB stocare la un preț de 800 de euro

Scris de | 13 martie, 2026
Galaxy A57 ar putea primi 512 GB stocare la un preț de 800 de euro

Lansarea oficială a noilor modele de pe segmentul mid-range de la Samsung nu mai ascunde aproape niciun secret, după ce o nouă scurgere de informații a scos la iveală detaliile comerciale complete. Paginile de produs de pe anumite magazine online din Europa au fost prematur publicate și ne oferă deja imaginea clară a prețurilor pentru Galaxy A37 și A57 (via Dealabs).

Noile modele păstrează liniile de design binecunoscute, dar aduc câteva upgrade-uri la nivelul puterii de procesare. Acestea nu vor veni însă „pe gratis”, ci alături de o ajustare a prețurilor. Samsung mizează pe o strategie care include mai multă stocare și funcții AI, încercând să justifice astfel diferența de preț față de generația anterioară.

Detalii și prețuri pentru Galaxy A37 și A57

Avem deja informațiile despre specificațiile hardware ale celor două modele și deja știam câte ceva despre prețurile A37 și A57, dar acum acestea sunt confirmate din nou. Cei care optează pentru Galaxy A37 în varianta de bază cu 128 GB stocare și 6 GB memorie RAM vor trebui să scoată din buzunar 449 euro (aproximativ 2.230 lei). Pentru utilizatorii care au nevoie de mai mult spațiu și performanță, configurația cu 256 GB stocare și 8 GB RAM va fi disponibilă la prețul de 529 euro (aproximativ 2.630 lei).

Fratele mai mare, Galaxy A57 5G, vine cu o surpriză majoră în grila de specificații: o variantă de stocare de 512 GB, pentru prima dată în această zonă mid-range de la Samsung. Prețul de pornire pentru varianta cu 128 GB stocare și 8 GB RAM este stabilit la 549 euro (aproximativ 2.730 lei). Pasul următor, modelul de 256 GB cu 8 GB RAM, va costa 599 euro (aproximativ 3.000 lei), în timp ce vârful de gamă, cel cu o capacitate masivă de 512 GB stocare și 8 GB RAM, ajunge la un preț considerabil de 799 euro (aproximativ 4.000 lei).

Această nouă generație marchează o creștere de preț situată între 50 și 70 de euro față de modelele anterioare, Galaxy A36 și A56. Deși dotările tehnice rămân destul de apropiate de cele ale predecesorilor, rămâne de văzut dacă ofertele de lansare ale celor de la Samsung vor reuși să facă aceste tarife mai ușor de acceptat pentru publicul larg.

Contrar zvonurilor care indicau o lansare în luna martie, sursele confirmă acum că Galaxy A37 și A57 vor ajunge oficial pe rafturi la data de 10 aprilie 2026, cel puțin în câteva țări din Europa.

Etichete: , , , ,

Sursa: Dealabs