Bula AI s-ar putea sparge din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Scris de | 23 martie, 2026
Bula AI s-ar putea sparge din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Pe măsură ce conflictul militar din Orientul Mijlociu evoluează, o publicație din Taiwan trage un semnal de alarmă: bula AI ar putea exploda, în timp ce piața hardware va ”îngheța”. Asta se datorează faptului că Orientul Mijlociu joacă un rol foarte important din punct de vedere logistic, iar Canalul Suez reprezintă una dintre rutele vitale pentru marii producători din Asia. Continuarea conflictului și perturbarea rutelor maritime ar putea duce la scumpiri masive a energiei pe care o folosesc fabricile de semiconductori.

Echipa de cercetare de la Barclays subliniază că conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în cea de-a treia săptămână, perioadă ce coincide cu ciclul obișnuit de transport naval pentru țiței și gaze naturale din regiune către Asia de Nord.

Pe măsură ce timpul trece, impactul perturbărilor energetice va deveni tot mai vizibil, iar atenția pieței s-a mutat de la întrebarea dacă prețul petrolului va depăși 100 de dolari pe baril, la capacitatea industriei semiconductorilor de a-și menține alimentarea cu energie și fluxul de materii prime.

Ctee

Dacă până acum am crezut că cererea din zona centrelor de date AI a cauzat haos în piața hardware, se pare că n-am văzut încă nimic. Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea duce la majorarea și mai agresivă a prețurilor, sau chiar la oprirea temporară a producției. Ambele scenarii sunt aproape apocaliptice pentru companii precum NVIDIA, Apple și Microsoft care au investit miliarde de dolari în infrastuctură. Toate acestea ar putea, într-un final, să ducă la spargerea bulei AI.

Înainte de a ne bucura însă, trebuie să înțelegem că odată cu bula AI va fi afectată și piața hardware ca întreg. Pentru oamenii de rând efectele se vor resimți sub forma a și mai multe scumpiri pe zona de procesoare, plăci video și cam orice folosește semiconductori. Iar dacă până acum eram aproape convins că nu mai pupăm lansări de hardware nou, în acest punct avem confirmarea că generațiile actuale vor mai rămâne de actualitate o vreme. Ultima parte nu este atât de tragică și va forța industria să caute soluții software pentru problemele care nu mai pot fi rezolvate cu un upgrade hardware.

Etichete: , , , , , , ,