Există deja un truc prin vei putea cumpăra iPhone Ultra la jumătate de preț. Trebuie doar să ai răbdare

Scris de | 24 iunie, 2026
Există deja un truc prin vei putea cumpăra iPhone Ultra la jumătate de preț. Trebuie doar să ai răbdare

Apple ar putea intra pe piața telefoanelor pliabile într-un moment în care categoria are o problemă vizibilă: deprecierea rapidă. Un nou studiu SellCell arată acum că proprietarii de telefoane pliabile pierd în medie 997,69 dolari, în primele 12 luni de la achiziție. Studiul vine pe fondul zvonurilor că primul iPhone pliabil ar putea fi lansat în 2026, la un preț estimat de aproximativ 2.000 de dolari. Dacă trend-ul din piață se păstrează, în toamna lui 2027, iPhone Ultra ar putea costa la SH 1.000 de dolari sau mai puțin.

Telefoanele pliabile pierd mai multă valoare decât modelele clasice

SellCell a analizat telefoane flagship de la Apple, Samsung, Google, Motorola și OnePlus, comparând prețul de lansare cu valoarea mediană de revânzare după 12 luni, pentru dispozitive în stare bună. Concluzia este dură pentru pliaible: acestea pierd în medie 64,6% din valoare într-un an. Prin comparație, telefoanele tradiționale pierd 55,3% din valoare în același interval. În bani, diferența este și mai clară: un posesor de telefon pliabil pierde în medie 392,37 dolari în plus față de cineva care cumpără un flagship clasic.

sursa: SellCell

„Proprietarii de telefoane pliabile pierd aproape 1.000 de dolari în medie în 12 luni, cu aproape 400 de dolari mai mult decât consumatorii care cumpără dispozitive flagship tradiționale” , spune studiul.

Samsung Galaxy Z Fold6 1TB, cea mai mare scădere în preț

Cel mai slab caz menționat în cercetare este Samsung Galaxy Z Fold6 de 1TB, care a pierdut 1.479,99 dolari în primul an. Alte pierderi mari apar tot în zona pliabilelor: Galaxy Z Fold6 512GB a pierdut 1.269,99 dolari, iar Google Pixel 9 Pro Fold 512GB a pierdut 1.193 dolari.

sursa: SellCell

Patru dintre cele mai slabe cinci telefoane după depreciere au fost pliabile. Motorola Edge 2024 a fost excepția (și vine din zona telefoanelor tradiționale), cu o pierdere de 85,5%, însă Motorola Razr+ 2024, Motorola Razr 2024, Galaxy Z Flip6 512GB și Galaxy Z Fold6 1TB au completat lista dispozitivelor cu cele mai proaste rezultate.

sursa: SellCell

Apple are avantajul valorii de revânzare

Partea care poate conta pentru Apple este că iPhone-urile rămân cele mai rezistente la depreciere, conform studiului SellCell. Gama iPhone 16 a păstrat în medie 51,5% din valoare după 12 luni, iar nouă dintre cele mai bune zece telefoane din clasament au fost modele iPhone.

Dacă un iPhone pliabil de 2.000 de dolari ar urma deprecierea medie a pliabilelor actuale unde nu avem încă un termen de comparație pentru brand-ul Apple, la 12 luni de la lansare ar mai valora aproximativ 708 dolari. Asta ar însemna o pierdere de circa 1.292 de dolari, aproximativ 1.137 euro.

Scenariul mai favorabil pentru Apple este cel în care un iPhone pliabil ar păstra valoarea similar cu gama iPhone 16. În acest caz, dispozitivul ar putea valora aproximativ 1.030 de dolari după 12 luni, reducând deprecierea cu peste 300 de dolari față de media actuală a pliabilelor. Pentru Apple, provocarea nu va fi doar să construiască un telefon pliabil convingător. Studiul sugerează că adevărata miză ar putea fi încrederea pieței second-hand, acolo unde pliabilele sunt penalizate mult mai dur decât flagship-urile clasice. Dacă Apple reușește să aducă în categoria pliabilelor retenția de valoare asociată iPhone-urilor, ar putea rezolva una dintre cele mai mari slăbiciuni comerciale ale segmentului.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Sursa: SellCell