Uber a amânat revenirea Uber Eats în România, care a fost anunțată în urmă cu cinci luni deja. Financial Times citează surse apropiate de această situație care spun că decizia face parte dintr-o retragere mai largă a planurilor de extindere europeană, într-un moment în care Uber urmărește o tranzacție mult mai importantă: preluarea Delivery Hero, grupul care controlează Glovo.
Astfel, Uber Eats nu va mai fi lansat, cel puțin deocamdată, în cinci dintre cele șapte piețe europene vizate pentru acest an. România se află pe lista țărilor unde planul a fost pus pe pauză, alături de Austria, Norvegia, Grecia și Cehia. Singurele lansări care rămân în picioare sunt cele din Finlanda și Danemarca.
Uber Eats România, amânare fără termen clar
Revenirea Uber Eats România fusese anunțată în februarie 2026, ca parte a unui plan european prin care Uber voia să crească volumul brut al comenzilor cu un miliard de dolari în următorii trei ani. Potrivit FT, Uber nu mai plănuiește lansarea serviciului în cinci dintre cele șapte țări vizate inițial. În fiecare dintre aceste piețe, Delivery Hero este deja prezent printr-un brand local sau regional: Foodora în Austria, Norvegia și Cehia, efood în Grecia și Glovo în România.
Această suprapunere contează în contextul unei posibile achiziții. Uber a încercat să cumpere Delivery Hero pentru 10 miliarde de euro, însă oferta a fost respinsă în luna mai. Tranzacția ar fi analizată atent de autoritățile europene de concurență, mai ales în piețele unde cele două companii ar ajunge să aibă operațiuni paralele.
Strategia ar fi că pauza pusă pe extinderea Uber Eats ar putea simplifica analiza unei eventuale preluări. Dacă Uber nu intră acum în piețele unde Delivery Hero este deja puternic, suprapunerea dintre cele două companii ar putea părea mai redusă în fața autorităților. Oficial, Uber a transmis că a decis să oprească extinderea după „succesul uriaș” al lansărilor din Finlanda și Danemarca și că vrea să „continue avântul” pe piețele unde serviciul este deja prezent. Formularea lasă însă neclar calendarul pentru țările amânate, inclusiv România.
Uber Eats a mai funcționat în România, dar compania s-a retras pe 4 iunie 2020, după aproximativ doi ani de activitate. La momentul respectiv, Uber spunea că vrea să rămână doar în piețele unde putea ocupa primul sau al doilea loc. România, Cehia și Egiptul erau printre piețele abandonate, contribuind cu doar 1% la volumul brut global al comenzilor și generând pierderi.
Piața locală este deja împărțită între rivali puternici
Pentru România, amânarea Uber Eats păstrează actualul echilibru al pieței de livrări. Glovo, controlată de Delivery Hero, și-a întărit poziția prin preluarea operațiunilor Foodpanda în 2021. Bolt Food a intrat pe piață în vara lui 2020, chiar în perioada în care Uber Eats ieșea din România, iar o mare parte din echipa Uber Eats a fost preluată de Bolt Food la acel moment.
Între timp, Wolt, platformă deținută de DoorDash, a intrat pe piața locală prin achiziția Tazz de la eMAG, tranzacție finalizată la începutul lui 2025. În acest context, relansarea Uber Eats România ar fi adus un al patrulea jucător internațional important pe piață.