Tesla renunță la numele Full Self-Driving în Europa. Sistemul devine Tesla Assisted Driving

Scris de | 9 octombrie, 2026
Tesla renunță la numele Full Self-Driving în Europa. Sistemul devine Tesla Assisted Driving

Tesla a schimbat denumirea Full Self-Driving (Supervised) în Tesla Assisted Driving pe site-urile sale europene. Modificarea vine după discuții cu Ministerul Federal al Transporturilor din Germania, în contextul demersurilor pentru aprobarea sistemului la nivelul Uniunii Europene. Noua denumire îndeplinește una dintre condițiile cerute de Germania pentru susținerea unei aprobări europene. Mai rămâne însă o cerință privind viteza: autoritățile germane solicită ca sistemul să nu depășească limita legală cu mai mult de 10%, iar Tesla nu a confirmat încă implementarea acestei modificări.

De ce apare denumirea Tesla Assisted Driving

Conform Not A Tesla App, Germania indicase că este dispusă să sprijine sistemul la votul european dacă Tesla renunță la numele Full Self-Driving și adoptă Tesla Assisted Driving, prescurtat TAD. Un acord în acest sens ar fi fost încheiat în septembrie între companie și ministrul federal al Transporturilor, Bilger.

Ministerul german a transmis că, pe baza evaluărilor realizate până în acel moment, sistemul are rezultate bune în traficul urban. Susținerea politică rămâne însă legată și de modul în care Tesla va răspunde cerințelor privind viteza.

Denumirea Tesla Assisted Driving a apărut anterior și în documentația companiei pentru China. Actualizările aduse manualelor pentru proprietari indică folosirea acestui nume la o eventuală relansare a sistemului pe piața chineză.

TAD înlocuiește FSD (Supervised)

Pare că schimbarea reprezintă momentan o simplă schimbare de denumire. Descrierea rămâne identică cu cea a vechii funcții. Include toate sistemele de condus asistat de la Tesla, dar funcția de condus autonom sub supraveghere nu este disponibilă momentan decât în câteva țări din Europa, cu aprobare provizorie. În România, clienții Tesla pot activa funcția la același preț de 99 de euro pe lună, precum în alte țări europene, dar primesc doar funcțiile „Tesla Assisted Driving Basic”. Descrierea menționează că funcția de condus autonom nu este încă disponibilă, dar poți beneficia de alte funcții precum schimbarea benzii pe autostradă, parcare automată și funcții smart summon în parcare:

Tesla Assisted Driving Basic

Funcția Tesla Assisted Driving nu este încă disponibilă, dar ar putea fi în viitor. Disponibilitatea acesteia depinde de dezvoltare și de aprobarea din partea autorităților de reglementare.

Tesla Assisted Driving Basic include anumite funcții de Asistenƫă pentru șofer:

Direcție automată, Controlul vitezei în funcție de trafic, Schimbarea benzii, Navigarea cu Direcție automată, Summon neinteligent, Smart Summon Îmbunătățit, Parcare automată și Control privind semafoarele și indicatoarele de oprire.

Funcțiile incluse în prezent necesită supraveghere activă din partea șoferului și nu transformă vehiculul într-unul autonom. Se pot aplica limitări tehnice. Consultați Manualul de utilizare pentru detalii.

Funcția Speed Offset rămâne un punct sensibil

Solicitarea Germaniei vizează funcția Speed Offset, prin care sistemul poate circula peste limita de viteză indicată. Not a Tesla App precizează că, în anumite condiții, această funcție permite în prezent depășirea limitei cu până la 50%. Germania cere reducerea pragului la cel mult 10%. Până acum, Tesla nu a confirmat dacă versiunea europeană a sistemului a fost modificată pentru a respecta această condiție.

Problema vitezei a atras obiecții și din alte țări. Suedia a cerut respingerea aprobării europene din acest motiv, iar Franța și organizația European Transport Safety Council au exprimat, de asemenea, preocupări privind depășirea limitelor de viteză.

Aprobarea europeană este așteptată cel mai devreme în decembrie

Votul pentru aprobarea sistemului în întreaga Uniune Europeană, programat anterior pentru 6 octombrie, a fost amânat până cel mai devreme în decembrie. Potrivit sursei, Tesla are nevoie de sprijinul a cel puțin 15 țări.

Publicația enumeră opt state care au permis deja utilizarea sistemului pe drumurile lor: Țările de Jos, Belgia, Danemarca, Lituania, Estonia, Slovenia, Cehia și Croația. Germania nu îl aprobase încă pentru propriile drumuri la momentul publicării articolului. Schimbarea numelui rezolvă astfel una dintre cerințele germane, dar nu încheie procesul de aprobare. Rămâne de văzut dacă Tesla va modifica Speed Offset și dacă această ajustare va convinge țările care au formulat obiecții înaintea votului european.

Etichete: , , ,

Sursa: Not a Tesla App

Despre: Cătălin Nițu

Lucrez în presa de tehnologie și gaming încă din 2008. Am trecut pe la unele dintre cele mai mari publicații de specialitate din România. Urmăresc întotdeauna noutățile din tehnologie și jocuri video și mă concentrez în special pe review-uri. Una dintre pasiunile mele a devenit producția video, fiind responsabil pentru filmarea și editarea unora dintre materialele pe care le găsiți pe connect.