Logitech tocmai a prezentat o variantă de MX Master 4 Special Edition care introduce un design nou pentru mouse-ul de productivitate. Iar cu acest anunț s-au confirmat și zvonurile de la începutul acestei luni care vorbeau fix despre cum Logitech pregătește o versiune specială a acestui mouse. Doar că în afară de schimbările de aspect, noua variantă nu vine cu niciun fel de upgrade pe zona hardware.

MX Master 4 Special Edition aduce însă un design ceva mai fresh cu o temă de culoare dual-tone cu gri închis și argintiu. Pe lângă combinația dintre cele două, avem și niște inserții de culoare verde neon care scot în evidență numeroasele butoane și funcții ale mouse-ului de la Logitech. Pe zona pe care se odihnește degetul mare avem textul ”Hello World” ca referință pentru programatorii care trebuie să scrolleze zeci de mii de linii de cod, dar și diferite săgeți și simboluri.
Interesant este și faptul că într-un leak recent, accentele de culoare erau cu roșu în loc de verde neon, ceea ce poate indica prezența mai multor Logitech MX Master 4 Special Edition. Cel de față va fi disponibil începând cu data de 30 octombrie 2026 și are un preț de listă de 119.99$, la fel ca și modelul standard. Producătorul elvețian mai susține că această ediție este una limitată, deci stocurile se vor termina la un moment dat.