Mi - Black Friday

Ecranele WOLED au probleme grave cu pixelii morți de pe margini

Scris de | 9 noiembrie, 2026
Ecranele WOLED au probleme grave cu pixelii morți de pe margini

Cei de la RTINGS au publicat recent un material în care au vorbit despre un fenomen grav observat la televizoarele cu panouri WOLED: 14 din 16 televizoare care au trecut printr-un test de anduranță de 18.000 de ore (în jur de doi ani) au dezvoltat ceea ce se numește ”edge rot”. Toate ecranele afectate folosesc tehnologie de la LG Display și au fost lansate în perioada 2020 – 2023. Singurele care au scăpat fără probleme au fost culmea, ecranele QD-OLED despre care LG susținea că sunt mai sensibile pe termen lung.

Cele mai afectate au fost panourile WBC mai vechi, nouă din zece suferind daune severe în perioada testului. Panourile WBE mai noi, adică LG Evo au prezentat și ele aceleași probleme, însă daunele au fost mai mici. În suita de testare au fost incluse și trei modele QD-OLED de la Samsung, și-anume S95B, S95C și A95K. Niciunul dintre ele nu a prezentat problemele regăsite la panourile standard. Deși RTINGS susțin că este o selecție prea mică pentru a trage concluzioa că toate panourile cu Quantum Dot se vor comporta la fel.

În comparație cu burn-in-ul de care se sperie lumea cel mai rău când vine vorba despre OLED-uri, efectul ăsta de edge rot nu ține cont de conținutul pe care-l urmărești. Burn-in-ul apare când un anumit set de pixeli rămân blocați pe o singură culoare și urmele se văd pe ecran, cum ar fi un logo de televiziune. Însă cu edge rot pixelii morți se regăsesc pe margini și arată mai de grabă a mizerie care a intrat pe sub panou.

Experții de la RTINGS suspectează că principala cauză pentru efectul de edge rot este contaminarea în timpul producției, ori crăpături în stratul de încapsulare care permit umezelii să pătrundă. Ce este important de ținut minte este că edge rot-ul nu apare la prea multe televizoare, iar pentru a ajunge aici a fost nevoie de un stress test de aproape doi ani. Deci în utilizarea de zi cu zi nu ar trebui să fie o problemă majoră, însă este încă ceva de luat în considerare atunci când vreți să faceți trecerea la un ecran WOLED.

Samsung - 20 de ani

Etichete: , , , , ,

Despre: Marinake

Nu știu câți se pot lăuda cu mai multe ore de gaming decât ore de școală, dar eu sigur mă încadrez p-acolo. Primul contact cu jocurile a venit odată cu primul PC, iar de-atunci, astea două au mers mână în mână pentru mine așa că înțelegeți care este platforma mea de gaming favorită. O să vă mai povestesc când și când de câte-o placă video sau cel mai nou procesor, o să îmi mai dau cu părerea și de câte un telefon sau laptop, iar dacă vă este dor de mine îmi puteți citi (aproape) zilnic știrile despre tehnologie și gaming.