Pentru o perioadă a circulat pe internet un zvon care spunea că taiwanezii de la TSMC s-ar putea apuca de producția de memorie. Aceste informații au fost infirmate însă foarte rapid, iar ca răspuns la toată povestea a venit o declarație de la Charles Kao, ori după cum mai este acesta numit, părintele fondator al industriei DRAM din Taiwan. Kao ne vorbește despre CXMT, și cum compania chinezească va inunda piața cu memorie accesibilă în doi ani de-acum înainte.
Declarațiile acestuia vin după ce compania chinezească a anunțat deja că a început să se extindă. CXMT a construit fabrici noi care vor începe producția odată ce sunt echipate, iar scopul acestora este să producă undeva la 600.000 de plachete cu cipuri lunar. Astfel Kao este de părere că efectele acestei extinderi se vor face simțite în vreo doi ani de-acum înainte.
Timing-ul acestei povești nici că putea fi mai bun. Șeful TSMC a declarat că din punctul lui de vedere, cererea din domeniul AI nu poate fi satisfăcută vreodată. Dar întâmplările recente din tabăra NVIDIA, alături de o scădere a interesului pentru AI în ultima perioadă stau să schimbe datele problemei. Dacă treaba merge după cum a spus Charles Kao, în 2028 criza s-ar putea înmuia serios datorită CXMT și capacității de producție a acestora. Însă lucrurile ar putea să se îmbunătățească mult mai repede în funcție de cum se desfășoară întreaga poveste cu NVIDIA.

