Nu în fiecare zi împlinești 25 de ani, așa că pentru aniversarea de anul acesta XBOX sărbătorește cu o mulțime de cadouri și noutăți interesante pentru gameri. În primul rând, compania le-a mulțumit fanilor pentru timpul pe care l-au petrecut împreună și au lansat XBOX Playback. Acesta îți arată istoria ta alături de companie, de la primul joc împreună, până la titlul în care ți-ai petrecut cel mai mult timp, cel mai activ an al tău și cel mai lung șir neîntrerupt de zile în care te-ai jucat.
Dacă tot e sărbătoare, XBOX a venit cu o mulțime de noutăți. Iar probabil cea mai mare veste este Wolfenstein 3, joc confirmat de MachineGames care au confirmat alături de Asha Sharma că producția a început deja. Iar alături de acest anunț am mai primit niște gameplay nou din Fable, informații despre Slaughter Mode în DOOM: The Dark Ages și introducerea modului Firefight în Halo: Campaign Evolved.
Pe lângă noutăți, XBOX ne mai oferă și câteva cadouri. Așa că vom primi iteme speciale 25th Anniversary în șase jocuri publicate de companie. Jucătorii de Forza Horizon 6 primesc un livery special pentru Toyota GR GT 2025. Pentru pasionații de Halo: Campaign Evolved poți folosi codul GWT9-DNBT-7X9S-DJCX-8KH3 pentru a debloca o armură specială. În Gears of War: E-Day primești un set de skin-uri gratuit din magazinul in-game. În Minecraft primești un skin pentru jucător, dar trebuie să ai ediția Bedrock. Jucătorii de Microsoft Flight Simulator 2024 primesc un livery pentru câteva aeronave, iar cei care și-au dat pre-comandă pentru Modern Warfare 4 vor primi un blueprint de M4 translucent OG Green.
În 25 de ani, XBOX a găzduit multe jocuri foarte bune, iar cu ocazia zilei de naștere companie ne oferă 25 de jocuri de pe XBOX Classic pe PC. Patru erau deja portate de ceva vreme, iar astăzi au mai venit încă 21. Ba chiar unele dintre ele au primit și achievement-uri, ca să ai un motiv extra să le termini 100%. Lista completă de jocuri clasice portate pe PC arată cam așa:
- Armed and Dangerous
- BLiNX: The Time Sweeper
- Conker: Live and Reloaded
- Crimson Skies: High Road to Revenge
- Disney’s Chicken Little
- The Elder Scrolls III: Morrowind
- Fuzion Frenzy
- Grabbed by the Ghoulies
- Indiana Jones and the Emperor’s Tomb
- Red Faction II
- Secret Weapon over Normandy
- Star Wars Battlefront
- Star Wars Battlefront II
- Star Wars Episode III: Revenge of the Sith
- Star Wars Jedi Knight: Jedi Academy
- Star Wars Jedi Knight II Jedi Outcast
- Star Wars: Jedi Starfighter
- Star Wars: Knights of the Old Republic
- Star Wars: Knights of the Old Republic II – The Sith Lords
- Star Wars: Republic Commando
- Star Wars: Starfighter – Special Edition
- Star Wars: The Clone Wars
- Thrillville
- TimeSplitters 2
- TimeSplitters: Future Perfect
La final am lăsat o noutate de care se vor bucura mai puțini gameri, însă toți cei înscriși în programul Insiders primesc actualizări de UI pentru interfața XBOX. Acestea includ un sistem dinamic de wallpapere, noi moduri de organizare a librăriei de jocuri și mai multe moduri de personalizare ale meniului Guide.

