Pachet de servicii GECAD ePayment pentru operatorii de turism

⇣ Sari la articol

GECAD ePayment şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului LITORAL-Delta Dunării au încheiat un parteneriat care vizează încurajarea operatorilor de turism membri ai Asociaţiei de a implementa plata online cu cardul.

În cadrul acestui parteneriat, GECAD ePayment oferă un pachet special de servicii de comerţ electronic, cu toate instrumentele şi facilităţile necesare hotelierilor interesaţi să ofere clienţilor lor metode de plată multiple şi o experienţă de cumpărare sigură şi, în acelaşi timp, să-şi îmbunătăţească fluxul de lichidităţi.

“Parteneriatul cu Asociaţia LITORAL-Delta Dunării face parte din strategia noastră de a sprijini operatorii de turism din România să accepte plata online cu cardul. Primul pas în această direcţie l-a reprezentat parteneriatul cu ANAT. Acum vrem să oferim oportunitatea de a plăti online şi turiştilor care vin pe cont propriu în Deltă sau pe litoral. Pentru un hotel, variantele diversificate de plată reprezintă un avantaj competitiv, dar şi o modalitate de a răspunde mai bine nevoilor clienţilor”, a declarat Laurenţiu Ghenciu, Director de vânzări şi marketing al GECAD ePayment.

Articole asemanatoare