Garmin a anunţat că sistemul de navigaţie nuvi 3790T a primit distincţia European Portable Navigation Device 2010-2011 în cadrul premiilor anuale EISA.
Printre motivele menţionate care au dus la acordarea premiului s-a numărat design-ul atrăgător, nuvi 3790T fiind cel mai subţire sistem de navigaţie portabil de pe piaţă. Această recunoaştere completează o altă distincţie primită în acest an, seria Garmin nuvi 3700 câştigând competiţia de design de produs din cadrul festivalului Red Dot Design.
Un alt atu în favoarea acordării premiului a fost ecranul tactil WVGA de 4,3 inchi, uşor de folosit, alcătuit dintr-un geam protector care îi lasă pe utilizatori să vadă hărţile preîncărcate şi meniurile intuitive în modurile landscape sau portret.
Alte trei caracteristici s-au remarcat în favoarea premiului : acoperirea cartografică completă a 44 de ţări, afişarea 3D a terenurilor şi clădirilor şi funcţia de comandă vocală.
Modelul Garmin nuvi 3790 este disponibil pe piaţa din România la un preţ de 1529 Lei, cu ROAD 2008 preîncărcat.