Energy Expo - Join the revolution

Abordare unică – smartphone Kyocera cu dual screen

Scris de | 8 februarie, 2011
Abordare unică – smartphone Kyocera cu dual screen

După laptop-uri şi tablet-uri cu două ecrane, era şi timpul pentru un telefon care să se mândrească cu două display-uri. Acesta vine de la Kyocera şi poartă denumirea Echo.
Smartphone-ul foloseşte cele două display-uri WVGA de 3.5 inchi într-un mod cât se poate de inteligent – fie independent, afişând conţinut diferit, fie combinat, cele două ecrane devenind un display imens cu diagonala de 4.7 inchi. Graţie celor două ecrane poţi compune un email pe un display şi naviga pe web pe celălalt spre exemplu.
Telefonul rulează Android 2.2 şi promite putere suficientă prin procesorul Snapdragon la 1GHz. Camera de 5 megapixeli cu flash, autofocus şi zoom digital filmează HD la 720p, iar clipurile pot fi salvate pe cei 1GB de memorie internă sau pe cardul microSD de 8GB.
Echo mai oferă Wi-Fi 802.11 b/g, stereo Bluetooth şi o multitudine de servicii Google.

Etichete: , , , ,