Sony Ericsson Xperia Mini şi Xperia Mini Pro: Micii giganţi

Scris de | 6 mai, 2011
Sony Ericsson Xperia Mini şi Xperia Mini Pro: Micii giganţi

Sony Ericsson a lansat la Londra două noi telefoane echipate cu Android 2.3 Gingerbread, Xperia Mini şi Xperia mini pro. Cele două modele duc mai departe moştenirea seriei Xperia mini, reîmprospătând-o cu procesoare de 1GHz şi funcţii îmbunătăţite.
Sony Ericsson Xperia Mini este cel mai mic mobil cu Android capabil de înregistrare video HD şi vine cu un ecran Reality Display de 3 inchi, sticlă minerală rezistentă la zgârieturi, rezoluţie 320 x 480, procesor Snapgdragon la 1 GHz şi o cameră de 5 megapixeli cu autofocus, zoom şi video 720p. Telefonul permite plasarea a până la 16 aplicaţii în colţurile ecranului de start şi oferă o integrare avansată a serviciului de socializare Facebook.
Sony Ericsson Xperia Mini Pro este un model compact, ideal pentru mesagerie, cu tastatură QWERTY. Restul elementelor de construcţie, camera şi displayul sunt similare cu cele ale modelului Mini, Pro oferind în plus sincronizare de email şi software pentru documentele office.
Sony Ericsson Xperia Mini şi Sony Ericsson Xperia Mini Pro vor fi disponibile într-o gamă extinsă de nuanţe, ce cuprinde alb, negru, roz sau turcoaz.

Etichete: , , , , , ,