Samsung, noul rege al smartphone-urilor

Scris de | 19 iunie, 2011
Samsung, noul rege al smartphone-urilor

Nokia a fost, încă din 1996, liderul incontestabil al pieţei smartphone-urilor. Acest lucru se va schimba, însă, în următorul trimestru, când compania finlandeză va ceda tronul, şi va cădea pe locul trei în topul producătorilor de telefonie mobilă. Samsung va deveni noul lider, iar Apple va urca pe poziţia secundă în următorul trimestru, conform spuselor unui analist al companiei financiare japoneze Nomura.

În 1996, Nokia lansează modelul Communicator 9000, schimbând pentru totdeauna peisajul telefoniei mobile. Communicator 9000 a stat la baza dispozitivelor pe care le numim noi azi smartphones. Din păcate, Nokia nu a mai putut ţine pasul cu alţi producători, precum Samsung şi Apple şi, în consecinţă, a rămas în urmă pe lista preferinţelor clienţilor. Carolina Milanesi, de la firma de cercetare Gartner, explică situaţia : „Dacă noile modele Nokia nu vor fi primite bine de public, Samsung i-ar putea detrona în al treilea trimestru”, citată de Reuters.

iPhone-ul şi Samsung Galaxy S-ul s-au dovedit a fi adversari mult prea redutabili pentru modele ca Symbian sau E7, iar problemele firmei finlandeze nu se termină aici. Pe lângă Samsung şi Apple, Nokia mai trebuie să-şi facă griji şi pentru HTC, care ar putea să îi egaleze în anul viitor în vânzările de smartphone-uri.

Nokia va rămâne în topul companiilor de telefoane, datorită producţiei de dispozitive de bază, dar o schimbare de lider, în rândul smartphone-urilor, e inevitabilă.

Etichete: , , , ,