Culorile potrivite pe Android şi iPhone, cu myPANTONE

Scris de | 12 iulie, 2011
Culorile potrivite pe Android şi iPhone, cu myPANTONE

Proiectele de design, dependente de alegerea culorii precise, sunt din ce în ce mai înrădăcinate în mediul digital, motiv pentru care una dintre companiile care a devenit sinonim cu standardele de culoare, Pantone, lansează aplicaţia myPANTONE pentru dispozitivele cu Android, precum şi aplicaţia myPantone 2.0 pentru iPhone.

Aplicaţia pentru Android permite capturarea, crearea şi sharing-ul paletelor de culori PANTONE, cu acces rapid la peste 13.000 de culori. Practic, porţi în buzunar un studio de culoare portabil.

Versiunea de iPhone a aplicaţiei, ajunsă la maturitate odată cu 2.0 include modificări sugerate de cei peste 80.000 de fani. O astfel de adiţie este suportul pentru CMYK şi posibilitatea de a printa palete de culoare direct de pe iPhone.

Aplicaţia utilizează la maxim camera dispozitivelor mobile, permiţându-le utilizatorilor să salveze o imagine şi să extragă apoi culorile din ea.

Paletele de culoare pot fi de asemenea utilizate cu Adobe Creative Suite sau QuarkXpress.

myPANTONE pentru Android este disponibilă pe Android Market şi costă 7.99 dolari, în timp ce versiunea pentru iPhone costă 9.99 dolari. Upgrade-ul pentru cei care au cumpărat prima versiune este gratuit.

ROG Zephyrus G14

Etichete: , , , ,