Câştigurile Amazon: O creştere de 51% în vânzări, profituri în declin

Scris de | 27 iulie, 2011
Câştigurile Amazon: O creştere de 51% în vânzări, profituri în declin

Amazon.com, cel mai mare magazin on-line din lume, a anunţat ieri câştigurile pentru cel de-al doilea trimestru financiar al anului. Deşi au înregistrat profituri mai slabe ca anul trecut, compania rămâne optimistă în legătură cu investiţiile din viitor.

Compania americană a anunţat o creştere astronomică de 51% în vânzări. Câştigurile trimestriale au ajuns astfel la cifra de 9.91 miliarde de dolari în timp ce profitul net a scăzut la 191 milioane de dolari, spre deosebire de 207 milioane de dolari, cifra înregistrată în aceeaşi perioadă anul trecut. Aceste cifre au întrecut estimările analiştilor de pe Wall Street.

Comentând creşterea impresionantă în vânzări, CEO-ul Jeff Bezos a declarat: „Preţuri ieftine, o selecţie impresionantă, livrare rapidă şi inovaţie, aceste lucruri au stat la baza cele mai spectaculoase creşteri pe care am avut-o în ultimul deceniu.”A mai adăugat că scăderea profitului se datorează investiţiilor făcute în infrastructura companiei.

Amazon.com va lansa propria tabletă PC până la finele anului.

Etichete: , , ,