SpinArt oferă utilizatorului posibilitatea de a picta cu degetele pe ecranul Retina cele mai trăznite desene. Experienţa e asemănătoare cu orele de desen din copilărie în care pictai doar cu ajutorul degetelor şi a imaginaţiei, fără a fi nevoit, evident, să te speli pe mâini după.
Aplicaţia oferă o paletă de 54 culori, 11 mărimi de tablouri gratuite, cu opţiunea de a achiziţiona încă 25 şi posibilitatea de a posta produsul finit pe reţelele de socializare ca Twitter şi Facebook. Perfectă pentru copii, dar şi pentru adulţi, SpinArt garantează buna dispoziţie.
SpinArt poate fi descărcată acum din App Store pe gratis, însă această promoţie va dura pentru o perioadă foarte limitată de timp, deci nu mai sta pe gânduri şi apucă-te de descărcat şi de colorat.