Numărul proceselor în care e implicată compania din Cupertino creşte pe zi ce trece. După ce săptămâna trecută o curte de justiţie din Australia a decis în unanimitate să retragă o decizie preliminară care interzicea comercializarea tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1 pe teritoriul ţării din Oceania, Apple se confruntă cu o nouă ameninţare din partea companiei Motorola Mobility.
Compania achiziţionată anul acesta de gigantul Google a câştigat în Germania un ordin preliminar prin care a obţinut interzicerea vânzării dispozitivelor Apple ce dispun de tehnologia GPRS, şi anume iPhone, iPhone 3G, iPhone 3GS, iPhone 4, iPhone 4S, iPad 3G şi iPad 2 3G, în Europa.
Desigur, procesul se află încă în stadiul primordial. Decizia nu poate fi încă executată, iar compania lui Tim Cook va face cel mai probabil un recurs.
În cazul în care Motorola Mobility va obţine o decizie permanentă, ne vom lua la revedere de la smartphone-ul emblematic iPhone în Europa.