Orange a anunţat în cadrul evenimentului Mobile World Congress un nou smartphone lansat sub marcă proprie, bazat pe tehnologia Intel, care va debuta pe teritoriul Europei începând cu vara anului curent.
Lansarea acestui nou smartphone marchează un progres semnificativ la nivelul strategiei Orange privind livrarea de telefoane sub marcă proprie. Aflată în cel de-al zecelea an, această strategie a contribuit la promovarea de noi parteneriate, la stimularea creşterii bazei de clienţi Orange şi a traficului mobil multimedia prin introducerea unor telefoane şi smartphone-uri mai accesibile, destinate tuturor clienţilor. Acestea se remarcă prin personalizarea lor cu aplicaţii şi servicii Orange, simple şi inovatoare.
Orange intenţionează să îşi extindă portofoliul de telefoane proprii la 20% în 2012 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor, astfel caracteristicile, serviciile şi tehnologiile inovatoare vor fi accesibile tuturor.
În momentul lansării, smartphone-ul Orange va funcţiona cu platforma Gingerbread de la Android, care urmează să fie înlocuită curând de Ice Cream Sandwich. Noul smartphone Orange se bazează pe modelul de referinţă Intel pentru acest tip de aparate, este prevăzut cu procesorul Intel Atom Z2460 şi suportă o tehnologie HSPA+ cu platforma Intel XMM 6260.
De asemenea, funcţia video de înaltă definiţie (HD) va permite o ofertă de divertisment bogată împreună cu funcţia de voce HD pe mobil pentru o calitate audio remarcabilă. Telefonul este dotat şi cu o cameră care poate face 10 fotografii în mai puţin de o secundă, la o calitate de 8 MP.
Noul smartphone marca Orange va fi lansat în vară în Europa şi, pentru început, telefonul va fi disponibil clienţilor din Marea Britanie şi Franţa.