Ultrabook Samsung Seria 5 ULTRA: Repornire în 2 secunde, grosime de 14 mm

Scris de | 29 martie, 2012
Ultrabook Samsung Seria 5 ULTRA: Repornire în 2 secunde, grosime de 14 mm

Ultrabook-ul Samsung Seria 5 Ultra şi-a făcut intrarea pe piaţa din România, promiţând performanţe ridicate, un design compact, elegant şi o paletă extinsă de conexiuni, inclusiv HDMI.

Seria 5 ULTRA dispune de un ecran LED de 13 inchi cu rezoluţia de 1366 x 768 pixeli şi o luminozitate de 300 nit, un procesor Intel Core i5-2467M, 4GB memorie DDR3 şi sistemul ExpressCache de la Diskeeper cu 16GB SSD pentru un plus de performanţă.  Graţie acestuia laptopul Seria 5 ULTRA este capabil să se închidă în doar 10.5 secunde şi să se redeschidă în 2 secunde, în timp ce navigarea pe web se bucură şi ea de un boost de viteză. Unitatea principală de stocare este un HDD de 500 GB.

Ultrabook-ul Samsung are o grosime de doar 14~17,6mm şi o greutate de 1,45 kg. La capitolul conexiuni Seria 5 dispune de un port full HDMI alături de unul USB 3.0, două USB 2.0, 4-în-1 multi SD card slot, Ethernet, port VGA (cu dongle inclus).

Seria 5 Ultra este disponibil în România, în magazinele partenere Samsung, la un preţ de 4099 lei.

Etichete: , , ,