ELKOTech România a anunţat disponibilitatea AXIS Camera Companion pe piaţa autohtonă. AXIS Camera Companion poate fi folosit cu succes în retail, birouri, hoteluri sau alte business-uri de dimensiuni mici şi medii, sau oriunde este nevoie de supraveghere video uşor de folosit, la calitate HD.
Soluţia IP propusă de AXIS foloseşte un client software gratuit şi camere AXIS sau video encodere cu suport pentru carduri SD, putând suporta maxim 16 dispozitive. Noua soluţie permite utilizatorilor să identifice cu uşurinţă hoţii de buzunare, persoanele neautorizate sau accidentele de muncă. Imaginea poate fi vizualizată în timp real sau înregistrată şi redată după o anumită perioadă de timp. Sistemul deţine modul de detecţie al mişcării şi control pan/tilt/zoom, iar clipurile video şi pozele realizate pot fi trimise rapid şi uşor către autorităţi.
Spre deosebire de sistemele analogice de supraveghere, AXIS Camera Companion nu necesită un echipament de înregistrare central, precum un DVR, un NVR sau un computer. Camera nu necesită o alimentare externă, iar imaginile sunt stocate pe memoria SD dispusă în fiecare cameră. Se reduce astfel costul de achiziţie, instalarea se realizează mult mai rapid şi mai simplu, iar sistemul devine mai robust.
În ceea ce priveşte compatibilitatea cu această nouă platformă, marea majoritate a camerelor ori encoderelor AXIS sunt suportate, singura condiţie fiind ca versiunea de firmware să fie minim 5.40.