Google Currents: Ştirile pe mobil, într-o prezentare grafică deosebită

Scris de | 12 aprilie, 2012
Google Currents: Ştirile pe mobil, într-o prezentare grafică deosebită

Google Currents, o aplicaţie care îţi oferă acces la o multitudine de publicaţii de presă într-o manieră similară cu Flipboard, este disponibiă de ieri la nivel global, după ce vreme de trei luni aplicaţia a stat în incubator, în SUA.

În tot acest timp cei de la Google au reuşit să obţină suportul unor importante publicaţii de peste hotare, cum ar fi The Guardian în Anglia, LaStampa în Italia, Financial Times Deutschland sau  Hindustan Times în India. Publicaţii care completează lista din Statele Unite, care conţinea deja titluri precum Popular Science, Harvard Business Review, Men’s Health sau TMZ. Utilizatorii îşi pot adăuga şi blogurile preferate, care sunt converite în versiuni Currents.

Google Currents 1.1 integrează de acum şi Google Translate. Apasă icoana glob în timp ce citeşti iar textul va fi tradus automat într-una dintre cele 38 de limbi disponibile momentan.

O altă funcţie nouă este dynamic sync, care îţi oferă conţinut proaspăt în momentul care deschizi o publicaţie, economisind astfel trafic, energie şi spaţiu de stocare. În cazul în care călătoreşti, poţi selecta ediţii care să fie disponibile şi în modul offline, cu un layout ce include şi imagini.

Interfaţa este curată, elegantă, iar navigarea între diferitele articole este perfect optimizată pentru touch. Publicaţiile şi blogurile sunt organizate în două secţiuni principale, Library şi Trending, iar o apăsare dublă pe Trending îţi permite să adaugi în această secţiune noi categorii, cum ar fi World, Business, Sport sau Tehnologie.

Nu lipseşte nici integrarea cu site-urile de social networking, ştirile putând fi rapid distribuite pe Google+, Facebook, Twitter sau Tumblr, precum şi prin email.

Google Currents este disponibilă gratuit în Google Play şi Apple App Store.

Etichete: , , ,