Jaws va fi lansat pentru prima oară în ediţie Blu-Ray în luna august, cu ocazia celebrării a o sută de ani de la înfiinţarea casei de producţie Universal Studios. Pelicula a fost restaurată printr-un proces special realizat alături de Steven Spielberg, regizorul filmului-cult.
Pe lângă filmul care a dat startul conceptului de „summer blockbuster”, pachetul va conţine şi 4 ore de material bonus, printre care şi un documentar numit „The Shark Is Stil Working: The Impact and Legacy of Jaws.”
Jaws Blu-Ray Combo Pack va putea fi achiziţionat începând cu data de 14 august a anului curent.