Infinity Blade II: Noul update aduce arme, echipament şi modul ClashMob

Scris de | 13 aprilie, 2012
Infinity Blade II: Noul update aduce arme, echipament şi modul ClashMob

Chair a lansat un nou update pentru jocul Infinity Blade II, update care încearcă să te facă să revii în toiul acţiunii.

Update-ul aduce două noi moduri multiplayer, cum ar fi ClashMob, cu challenge-uri dinamice sau MyMob, care îţi permite să îţi convoci prietenii la luptă şi te răsplăteşte cu abilităţi şi recompense unice.

Dacă te-ai plictisit de armele, armura şi accesoriile vechi de acum poţi să te apuci din nou de economisit galbeni deoarece update-ul aduce peste 24 de noi obiecte în Infinity Blade 2.

O altă noutate este Gem Forge, un sistem cu ajutorul căruia poţi să creezi nestemate mai puternice, adaptate nevoilor tale.

Producătorii jocului Infinity Blade II mai anunţă că în curând vor lansa un expansion pentru single player, care va aduce la rândul său noi regiuni, inamici şi misiuni.

Etichete: , , ,