PlayStation Vita în variantă albă alături de noul Assassin’s Creed III: Liberation

⇣ Sari la articol

Sony a anunţat un pachet extrem de atractiv pentru fanii jocului Assassin’s Creed. Cel mai nou episod din franciza Assassin’s Creed va putea fi achiziţionat toamna aceasta alături de o versiune albă a consolei portabile PlayStation Vita, la un preţ promoţional.

În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la evenimentul E3 din Los Angeles, Sony a anunţat un pachet promoţional dedicat lansării noului joc Assassin’s Creed III: Liberation. Cel mai nou titlu din franciza creată de către Ubisoft va fi lansat în toamna acestui an alături de o versiune albă a consolei portabile PlayStation Vita, în variantă Wi-Fi şi cu un card de memorie de 4GB.

Mai mult, versiunea pentru PlayStation 3 a jocului Assassin’s Creed III: Liberation va fi disponibilă de asemenea alături de consola Sony la un pret special.

Din păcate, compania japoneză nu a oferit detalii legate de preţul acestor pachete.

Assassin’s Creed III: Liberation va fi lansat în data de 30 octombrie 2012.

Articole asemanatoare