Diablo 3 mai face o victimă: Un taiwanez a „ieşit din joc” după un maraton de 40 ore

Scris de | 18 iulie, 2012
Diablo 3 mai face o victimă: Un taiwanez a „ieşit din joc” după un maraton de 40 ore

Dacă ar fi să contorizăm succesul unui joc în relaţie cu numărul de persoane care au trecut în lumea celor drepţi jucându-l, titlurile Blizzard ar ocupa cu siguranţă primele locuri. Iată că nici cel mai recent joc al companiei, Diablo 3, nu se dezminte, reuşind să creeze senzaţia de dependenţă atât de apreciată de mulţi dintre gameri. Aceasta nu trebuie dusă însă la extrem, aşa cum a făcut-o un tânăr de 18 ani din Taiwan, care a decedat după un maraton de 40 de ore.

Potrivit media locale Chuang a decis să închirieze pe 13 iulie o cameră într-un club de net din Tainan şi timp de două zile a jucat Diablo non stop, fără să mănânce. În dimineaţa zilei de 15 iulie un angajat al clubului l-a trezit pe tânăr, care aţipise, acesta s-a ridicat, a făcut câţiva paşi şi apoi s-a prăbuşit, decesul fiind pronunţat apoi la spitalul local. Cauza ar putea fi aceeaşi ca şi în cazul multor alte morţi cauzate în condiţii similare şi anume problemele cardiace.

Taiwanezul este cea de-a doua victimă care a decedat după un maraton serios de Diablo 3, prima fiind angajatul unui site de review-uri de jocuri video, care a suferit un atac de cord în luna mai.

 

Etichete: , ,