Viruşi, atacuri phishing, spam-ul şi multe altele: Află aici la ce pericole eşti expus pe internet

Scris de | 2 august, 2012
Viruşi, atacuri phishing, spam-ul şi multe altele: Află aici la ce pericole eşti expus pe internet

Bitdefender a întocmit un raport ce prezintă date extrem de interesante legate de ameninţările din mediul on-line pentru utilizatorii români. În primul trimestru al anului a avut loc o creştere a numărului de atacuri pe Facebook, în timp ce spaming-ul a scăzut.

Astfel, noua abordare a infractorilor români ce exploatează rețeaua socială Facebook vizează atragerea conaţionalilor în diverse înşelătorii cu premii. Spre comparație, pe parcursul anului trecut, utilizatorii români erau expuşi cu precădere ameninţărilor din zona internaţională.

Aceste înşelătorii, deghizate în concursuri cu premii de la companii de telefonie mobilă sau producători de telefoane forţează fanii să dea „Share” sau „Like” unei pagini, cu promisiunea înscrierii la o tombolă. Odată cu abonarea, utilizatorii vor primi tot conţinutul pe care îl publică administratorii paginii, inclusiv link-uri potenţial periculoase.

Principalele familii de viruși care au afectat calculatoarele românilor în primele 6 luni sunt Win32.Worm.Downadup, Trojan.AutorunInf şi Trojan.Autorun.AET, trei familii de malware care afectează cu precădere sistemele de operare dinainte de Windows Vista. Aceştia exploatează funcţia Autorun a sistemului de operare pentru a se lansa în execuţie în mod automat de fiecare dată când un dispozitiv USB infectat este conectat la PC.

Deşi volumul de spam trimis din România a scăzut considerabil în ultimele 6 luni, volumul de mesaje nesolicitate primite de utilizatorii români a rămas relativ constant si se situează în jurul valorii de 70% din totalul mesajelor electronice.

Principalele valuri de spam concepute pentru utilizatorii din România fac reclamă la produse (oferte pe site-uri cu reduceri), dispozitive-minune (economizoare de energie electrică sau combustibil) sau chiar accesorii contrafăcute.

Etichete: , , , ,