Google Doodle-ul pentru Ziua Nationala a Romaniei, desenat de elevi. Premii importante pentru câştigători

Scris de | 13 septembrie, 2012
Google Doodle-ul pentru Ziua Nationala a Romaniei, desenat de elevi. Premii importante pentru câştigători

Prezenţa Google pe teritoriul României este tot mai vizibilă, un exemplu fiind şi recent lansatul concurs Doodle 4 Google, care invită copiii să creeze un desen ce va fi folosit ca Google Doodle pe 1 Decembrie.

Dacă ai între 6 şi 14 ani şi eşti elev poţi participa la concurs realizând un desen pe tema “România mea este…”, pe care să îl trimiţi apoi prin poştă sau e-mail, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google.

Pe lângă onoarea de a avea desenul afişat pe pagina de start a Google România, fericitul câştigător va fi recompensat şi cu un premiu deloc de ignorat – 15.000 RON.  Zece finaliştiivor fi premiaţi la rândul lor cu tablete, iar şcolile din care provin primii 5 clasaţi în functie de voturi vor primi câte o bursa de tehnologie în valoare de 20.000 RON. Termenul limita de trimitere a desenelor este 15 octombrie.

Selectarea lucrărilor de către un juriu format din personalităţi din domeniul artistic şi media va trece prin mai multe etape.

Iniţial echipa Google Romania va selecta 250 de lucrări, iar juriul concursului va alege apoi cele mai reprezentative 30 desene, Dintre acestea, primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google Romania, iar desenul ce va obţine cel mai mare punctaj din concurs va deveni marele câstigator.

Etichete: , , ,