Nokia Treasure Tag, un accesoriu care te va ajuta să nu îți mai pierzi cheile

Scris de | 21 octombrie, 2013
Nokia Treasure Tag, un accesoriu care te va ajuta să nu îți mai pierzi cheile

Informațiile sunt tot mai greu de păstrat, iar cu o zi înainte de evenimentul Nokia de mâine, aproape toate cele 6 dispozitive pe care finlandezii ar trebui să le lanseze sunt deja cunoscute. Phablet, tabletă, music player, breloc pentru chei și două telefoane din gama Asha, cam asta ar trebui să anunțe Nokia în evenimentul de la Abu Dhabi.

nokia-treasure-tag

Nokia Treasure Tag nu este pentru prima oară la rampă, apărând anterior o schiță înainte de a trece de FCC, dar acum câteva ore cei de la @evleaks au dezvăluit ceea ce pare a fi o imagine de presă care va fi prezentată maine. Treasure Tag este un breloc pentru chei care se asociază cu telefoanele din gama Lumia prin Bluetooth 4.0 și NFC, pentru a urmări cheile și se livrează cu o curea buclă. Dacă cheile sunt pierdute, o aplicație va afișa localizarea cheilor pe o hartă. În plus, dacă telefonul este pierdut pe o rază de câțiva metri, brelocul poate activa sunetul de notificare de pe telefon prin apăsarea butonului de pe dispozitiv.

Accesoriul pentru chei de la Nokia nu este o noutate, Tile sau HTC Fetch fiind dezvaluite de curând. Totuși, Treasure Tag va fi tot timpul conectat, bateria se estimează că va avea o durată de viață de 6 luni, iar el va fi disponibil în culorile variate de care gama Lumia dispune.

Foto via @evleaks

Etichete: , , , , ,

Despre: Iulian Machi

In presa de tech din 2010, a văzut evoluția smartphone-ului așa cum îl cunoaștem astăzi, de la telefon cu clapetă la phablet, iar acum pliabil sau rulabil. A trecut prin nașterea și moartea tabletelor de buget, a asistat la decesului pieței de PC-uri și transformarea laptopului în ultrabook sau laptop pliabil. Acum urmărește cu interes inteligența artificială, segmentul de casă inteligentă și mașini autonome, scrie cu entuziasm despre cele mai noi dispozitive, îi plac articolele de tip long-form și este pasionat de sport, drone si calatorii. În timpul liber face fotografii cu telefoanele pe care le testeaza. Nu se desprinde de cele două ecosisteme, iOS și Android, iar Windows îi este companiei pe laptop sau PC.