Intel anunță noile procesoare Xeon

Intel Corporation a anunțat gama de procesoare Intel Xeon E7-8800/4800 v3, care oferă analiza rapidă a datelor în timp real, performanță crescută și fiabilitate pentru computing de tip mission-critical.

Analiza în timp real a datelor este o prioritate pentru companiile din aproape toate industriile, de la sănătate la retail și telecomunicații, printre altele. Nevoia de a extrage analize din volumele mari de date crește cererea pentru procesare in-memory și analiză Big Data. Având în vedere cererea pentru procesarea in-memory, compania de cercetare Gartner estimează că veniturile acestei piețe va depăși 9,5 miliarde de dolari până în 2018 și cel puțin 50% dintre marile companii vor adopta procesarea in-memory pentru a avea strategii digitale de business.

Gama de procesoare Intel Xeon E7 v3 ajută utilizatorii să analizeze datele într-un mod sigur pentru a lua mai repede decizii și eficientiza operațiunile, oferind în același timp avantaj competitiv companiilor.

“În economia serviciilor digitale, succesul sau eșecul poate depinde de cât de repede companiile reacționează la analizele volumelor mari de date”, a declarat Diane Bryant, Vicepreședinte Senior și General Manager al Data Center Group, Intel. “Gama de procesoare Intel Xeon E7 v3 este motorul accelerării businessului prin analiza în timp real, permițându-le companiilor să răspundă mai repede la nevoile clienților prin produse și servicii personalizate, să genereze venituri și să îmbunătățească eficiența operațională”, mai spune Bryant.