Orange anunță o creștere de 2,4% a cifrei de afaceri, pe ultimul trimestru din 2019

Grupul Orange anunță astăzi rezultatele financiare pentru cel de-al patrulea trimestru al anului 2019, disponibile la 31 decembrie.

⇣ Sari la articol
Orange anunță o creștere de 2,4% a cifrei de afaceri, pe ultimul trimestru din 2019

În intervalul octombrie-decembrie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 299 milioane de euro, în creștere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri totală pentru 2019 este de 1.112 miliarde de euro. La 31 decembrie 2019, compania oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.941.000 de clienți, în creștere cu 1,7% comparativ cu finalul T4 2018. Serviciile fixe au continuat evoluția pozitivă din trimestrele anterioare. Astfel, la finalul lunii decembrie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra peste 540.000 clienți, în creștere cu 7% faţă de T4 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 352.000 de clienți, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018.Investiții rețea

În 2019, operatorul a continuat investițiile în infrastructură, oferind acces la conectivitate 4G pentru încă 271.000 de locuitori din 545 de localități nou acoperite. Totodată, în 2019 și-a extins prezența 4G+ în peste 1800 de noi localități și în 54 de orașe. La finalul anului 2019, rețeaua 4G Orange acoperea 98,13% din populația țării și 100% din cea urbană. Apetitul clienților pentru date mobile a generat o creștere a consumului de 37% în anul 2019 comparativ cu 2018.

În luna noiembrie 2019,  a lansat rețeaua comercială Orange 5G, fiind prima ţară din Grupul Orange în care se lansează servicii 5G. Astfel, la finalul anului 2019 rețeaua 5G cuprindea București, Cluj-Napoca și Iași, orașe în care clienții se pot bucura de cea mai mare viteză 5G, de până la 1.2Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps, o experienţă similară celei oferite de serviciul de internet prin fibră optică.În 2019, performanțele reţelei Orange au fost reconfirmate de către auditorul extern Systemics PAB. Astfel, pe baza măsurătorilor realizate, Orange a primit recunoașterea de „Cea mai bună reţea mobilă din România”. Totodată, auditorul LCC a certificat serviciile Orange de voce si date mobile pentru cele mai bune performanțe, atât în zonele metropolitane cât și în cele rurale din România. De asemenea, luna noiembrie 2019 a marcat și lansarea propriei reţele de fibră optică în câteva localități din România. Astfel, la finalul anului 2019 rețeaua Orange de fibră optică era disponibilă în București, în Pașcani, județul Iași și Apahida, județul Cluj. Experiența de conectivitate a fost completată în 2019 cu servicii de top lansate în exclusivitate de Orange România, precum serviciul eSIM, ce permite clienţilor să se conecteze la rețeaua mobilă Orange fără a mai avea nevoie de o cartelă SIM fizică şi serviciul NumberShare, ce permite clienţilor să folosească acelaşi număr de telefon pe mai multe dispozitive.Servicii financiare mobile

Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money, la finalul anului 2019 numărul de utilizatori a depășit 179.000 clienți, o creștere de 40% în T4 2019 comparativ cu T4 2018.

 

Articole asemanatoare